Euronews.green scrie că 90% din panourile solare neutilizate ajung în gropi de gunoi, în loc să fie reciclate.

Printr-o nouă tehnică ce implică procese chimice și termice, o echipă de cercetători de la Deakin University din Australia vor să transforme panourile solare vechi și stricate în noi mijloace de transformare a energiei solare.

Anthony Vippond, CEO-ul companiei australiene specializată în energie regenerabilă Lotus Energy, a declarat că „energia solară ar trebui să fie energie regenerabilă, iar produsele aferente, sustenabile. Să recuperăm materiale din panourile solare vechi ar putea avea printre cele mai mari beneficii în ce privește reciclarea diverselor lucruri.”

Reciclarea panourilor fotovoltaice necesită resurse și timp, deoarece panourile trebuie să fie dezasamblate în componente individuale.

Metoda propusă de echipa de la Deakin University utilizează procese chimice și termice complexe care nu folosesc chimicale periculoase, ceea ce înseamnă că reciclarea fotovoltaicelor este sigură și mai rapidă.

Mokhlesur Rahman de la Deakin University a declarat că „există mai multe tehnologii în lume, însă majoritatea sunt complicate, au mai mulți pași care trebuie parcurși și necesită timp.”

Materialul care compune siliconul panourilor solare merită efortul, deoarece poate fi utilizat și pentru a crește performanța bateriilor cu litiu.

Noua metodă de reciclare va fi testată pentru a vedea dacă poate fi aplicată la nivel industrial, iar oamenii de știință vor încerca să utilizeze materialele recuperate pentru a fabrica baterii mai accesibile.