ESG Today scrie că hidroenergia contribuie cu aproximativ 88% la puterea de generare energetică a Norvegiei, în vreme ce cele 65 de instalații eoliene ale statului, cu încă 11%. Astfel, hidroenergia va rămâne punctul central al companiei de stat, în vreme ce fermele eoliene vor oferi un supliment de energie curată.

Christian Rynning-Tønnesen, CEO-ul Statkraft, a declarat că „Statkraft prezintă cel mai amplu program de finanțare pentru energia eoliană și hidroenergie din Norvegia de câteva decenii încoace. Aceasta va fi o contribuție majoră la sistemul energetic norvegian, dar și pentru tranziția energetică. Totodată, el va avea efecte pozitive și asupra piețelor energetice nordice și europene.”

Oficialii Statkraft vor astfel să îmbunătățească hidrocentralele cu 1.8-3 miliarde de euro, în vreme ce 1.2-2 miliarde de euro vor fi atribuiți pentru reabilitarea barajelor existente și modernizarea vechilor centrale. De asemenea, un miliard de euro vor fi cheltuiți pentru modernizarea sau construirea de noi centrale eoliene pe mare, lucru care ar putea duce la o dublare a capacității eoliene a Norvegiei.

Modernizările ar putea duce la o creștere de producție din hidroenergie cu 20%, conform oficialilor companiei. Rynning-Tønnesen precizează că „viitorul sistemului energetic norvegian și european va avea nevoie atât de o capacitate mai mare de producție, cât și de o flexibilitate crescută. Suplimentarea de producție intermitentă din surse precum cea solară sau eoliană și investițiile în energia verde continuă, cum este hidroenergia, sunt critice pentru tranziția către un viitor verde.”