ESG Today scrie că anunțul vine în urma promisiunilor companiei de anul trecut de a reduce emisiile de carbon, când oficialii au planificat primele croaziere cu nave pe metanol pentru anul 2026.

De asemenea, oficialii Maersk vor ca firma specializată în logistică pe mare să atingă zero emisii până în 2040, iar de asemenea, să reducă emisiile asociate cu transportul containerelor cu 50% până în anul 2030. Transportul de marfă pe mare este responsabil în prezent pentru 3% din emisiile globale de carbon, motiv pentru care industria este împinsă de la spate să facă progrese rapide pentru decarbonizare.

Leonardo Sonzio, directorul managementului flotei și al tehnologiei la Maersk, a declarat că „ne-am setat o țintă ambițioasă pentru decarbonizare pentru anul 2040 pe tot lanțul valoric al companiei. Modernizarea motoarelor care vor funcționa pe metanol este o parte foarte importantă a acestei strategii. Cu această inițiativă, vrem să deschidem drumul pentru programe scalabile de modernizare a navelor și să reușim astfel să facem tranziția la nivel industrial de la combustibili fosili la combustibili sustenabili.”

Este nevoie de un efort ingineresc considerabil pentru a face o navă să funcționeze pe metanol, astfel că specialiștii trebuie să alterneze motoarele, rezervoarele de combustibili, dar și rețeaua de aprovizionare cu combustibili.

MAN Energy Solutions se va ocupa de modernizarea motoarelor, iar primele motoare cu emisii scăzute de carbon ar putea apărea în 2024, iar ultimele loturi ar putea fi livrate în 2027.