Potrivit Electrive, soluția bazată pe software oferită de Ionetic ar putea crește densitatea energetică a bateriilor cu până la 30% și ar putea optimiza volumul utilizat de pachetele de baterii cu până la 120% comparativ cu alte tehnologii de pe piață.

Software-ul poate crea un model de pachet de baterii în doar câteva zile, iar astfel timpul pentru cercetare și dezvoltare se reduce cu până la 90%.

James Eaton, CEO și co-fondator al Ionetic, a declarat că „sunt mai mulți pași de urmat înainte de a începe producția unui pachet cu baterii. Companiile auto trebuie să ia în calcul, printre altele, cerințele, design-ul sistemului, omologarea, controlul, opțiunile de fabricare și integrarea cu vehiculul.”

„Acești pași sunt făcuți, de cele mai multe ori, de companii diferite, ceea ce poate duce la un proces îndelungat și fragmentat. Ionetic simplifică acest proces și reduce costul de dezvoltare pentru producătorii de mașini electrice”, a adăugat el.

Pentru moment, compania specializată în baterii pentru mașini electrice lucrează cu producători al căror volum de vehicule electrice nu depășește 10.000 de unități pe an.

„Autobuzele, camioanele, vehiculele de construcții, autoutilitarele și vehiculele de urgență, toate vor trebui electrificate în următorul deceniu”, a explicat CEO-ul, adăugând faptul că Ionetic ar putea colabora cu „branduri auto iconice și producători de mașini sport.”

Oficialii companiei ar putea deschide prima fabrică pentru producția bateriilor în 2023, unde va începe fabricarea unităților de test.

Dr. Monica Marinescu, co-fondator al Ionetic și lector principal la Departamentul de Inginerie Mecanică din cadrul Imperial College London, a declarat că „sectorul bateriilor pentru mașini electrice ar putea înregistra o creștere anuală de 15-30% în următorii zece ani, iar aceasta este o oportunitate uriașă pentru un start-up agil precum IONETIC.”