Târgul de Jucării este centrat pe educația ecologică, financiară și socială, având scopul de a reda jucăriilor nefolosite o nouă viață și de a educa în același timp copiii în spiritul celor 3 R: reuse, repair, recycle.

Această a doua ediție a adus noi parteneri de distracție pentru mai mult de 1000 de jucării second-hand care au fost vândute în cadrul Târgului, iar alte peste 500 de jucării au fost donate către copiii refugiați din cauza războiului din Ucraina.

Banii obținuți din vânzarea jucăriilor folosite, la standul Green Revolution, s-au transformat în 130 de mese calde pentru copiii din programul "Pâine și mâine", al Asociației World Vision. De asemenea, copiii prezenți la Târg, care au ales să renunțe la unele dintre jucăriile lor, au putut dona o parte din sumele strânse unei cauze umanitare pe care au ales-o chiar ei.

”Ne bucurăm că am putut să oferim și în acest an copiilor acest eveniment special care este Târgul de Jucării 2nd Life. Prin intermediul său peste 1500 de jucării care nu mai erau folosite au căpătat un nou partener de joacă. Mai mult decât atât, copiii au înțeles cât de important este să dăruiești, să economisești, să reciclezi, să faci o faptă bună pentru persoane pe care nu le cunoști. Pe scurt, Târgul de Jucării 2nd Life reprezintă o ocazie perfectă pentru copii să înțeleagă impactul faptelor lor. Îi așteptăm și în 2023 la o a treia ediție la care îi vom aștepta, așa cum i-am obișnuit, cu un program dedicat lor și multe activități educative și distractive pregătite cu drag de sponsorii și partenerii evenimentului”, a declarat Raluca Fișer, Președinte, Asociația Green Revolution.

La cea de-a doua ediție, pe tot parcursul Târgului, vizitatorii mari și mici au putut participa în mod gratuit la o multitudine de ateliere: concurs de reciclare selectivă, labirinturi cu premii, robotică și programare cu piese LEGO, partide de șah, pictura pe ceramică, puzzle-uri, craft pușculițe din materiale reciclabile, pictură pe față, tatuaje, codițe, măști decorative din materiale reciclabile.