Trei producători vor primi câte 10.000 de lei și vor beneficia de sesiuni de consultanță susținute de experți HoReCa. Totodată, este lansat în premieră națională Ghidul de bune practici pentru colaborarea dintre producătorii locali și restaurante, cu recomandări concrete privind consolidarea acestor parteneriate.

Inițiativele vin într-un moment în care interesul pentru ingredientele locale este în creștere, impactul benefic al acestora fiind recent celebrat și cu ocazia Zilei Naționale a Produselor Agroalimentare Românești din 10 octombrie. Potrivit unui sondaj realizat de Țara lui Mai Bine în rândul restaurantelor, 98% dintre respondenți își doresc să colaboreze cu producători locali, iar 7 din 10 au deja astfel de parteneriate.

Apel național pentru producători și trei granturi de dezvoltare

Producătorii locali se pot înscrie în competiția națională până la 16 noiembrie 2026, prin completarea formularului de înscriere disponibil aici, pentru un grant care răspunde unei nevoi concrete și îi ajută să facă următorul pas în dezvoltarea afacerii lor. În urma procesului de selecție, trei producători vor beneficia de finanțări de câte 10.000 de lei, pe care le vor putea folosi pentru investiția propusă în aplicație.

La dezvoltarea inițiativei a contribuit și Marius Tudosiei, fondatorul Băcăniei Vechi și susținător activ al producătorilor locali, care a oferit expertiză în conceperea competiției. Implicarea sa continuă prin promovarea inițiativei, participarea în juriul de selecție și susținerea, alături de Radu Tănase, a unor sesiuni de consultanță care îi vor ajuta pe câștigători să își consolideze afacerile și relațiile comerciale cu industria HoReCa.

Un ghid pentru colaborări care funcționează

Noul Ghid de bune practici pentru colaborarea dintre producătorii locali și restaurante reunește recomandări și exemple reale din industrie, bazate pe experiența producătorilor și restaurantelor înscrise în platforma Țara lui Mai Bine, de la predictibilitatea livrărilor până la comunicarea dintre parteneri și evidențierea originii ingredientelor.

Pentru producătorii locali, accesul la restaurante înseamnă mai mult decât o oportunitate comercială: înseamnă șansa ca munca lor să ajungă direct la consumatorul final.

La rândul lor, restaurantele văd în astfel de parteneriate o oportunitate de a susține economia locală și de a răspunde cererii tot mai mari pentru produse autohtone și de sezon.

Industria hotelieră are, de asemenea, un rol important în susținerea producătorilor locali, oferind noi perspective de dezvoltare pentru afacerile acestora și contribuind la valorificarea produselor autohtone.

Conform estimărilor oficiale , România are aproape 3 milioane de exploatații agricole și aproximativ 33 000 de unități HoReCa, ceea ce reprezintă o piață importantă pentru produsele locale. Impactul financiar al colaborării dintre producătorii locali se simte și în bugetul de stat: pentru fiecare 100 de lei cheltuiți într-un restaurant care folosește produse locale, o treime din sumă, respectiv 34,3 de lei, sunt bani generați pentru bugetul public, conform analizei lui Iancu Guda, realizată pentru Țara lui Mai Bine.