Prin punerea la dispoziție a unor modele noi de vehicule, Renault contribuie direct la realismul scenariilor de antrenament, oferind echipajelor oportunitatea de a exersa în condiții similare celor din intervențiile reale.
"De aproape 10 ani, Renault este alături de salvatorii români, susținând o pregătire ancorată în realitatea intervențiilor din teren. Astăzi, acestea sunt tot mai complexe, de la gestionarea vehiculelor electrice și hibride, până la intervențiile asupra unor caroserii moderne, realizate din materiale și structuri care se comportă diferit în caz de accident. În calitate de constructor auto, nu ne dorim doar să dezvoltăm mașini cât mai sigure și dotate cu tehnologii care ajută la prevenirea accidentelor, ci și să informăm salvatorii despre cum pot aborda în deplină siguranță aceste noi tipuri de vehicule în cazul unor intervenții de urgență", a declarat Cecilia Tudor, Managing Director Renault South Eastern Europe.
În cei 10 ani de parteneriat, Renault a furnizat peste 500 de caroserii pentru aceste exerciții de descarcerare atât de importante pentru formarea continuă a pompierilor. În afară de acest sprijin, Renault organizează anual sesiuni de traininguri dedicate salvatorilor români pe tema intervențiilor de urgență pe vehicule moderne.
Renault pregătește activ salvatorii pentru operațiuni mai complexe
Pe lângă susținerea competițiilor prin oferirea de vehicule pentru exercițiile de descarcerare, Renault facilitează anual și traininguri dedicate siguranței pompierilor prin prezentarea tehnologiilor și inovațiilor care le sunt dedicate și disponibile pe modelele recente Renault, precum codul QRescue, Fireman Access sau SD Switch.
În plus, reprezentanți ai pompierilor sunt invitați periodic la prezentările tehnice care au loc pe noile modele Renault care urmează să intre pe piața locală, reflectând evoluția parteneriatului local cu IGSU.
"Și în acest an, Renault susține organizarea evenimentului prin furnizarea autoturismelor utilizate în probele de descarcerare, precum și prin oferirea de resurse tehnice și suport logistic esențial. Această colaborare este expresia clară a unei viziuni comune, o societate mai sigură și mai bine pregătită", a transmis general de brigadă dr.ing. Constantin Florea, reprezentant al comenzii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.


Comentezi?