ESG Today scrie că Aether Fuels, companie fondată în 2022, furnizează soluții pentru a produce combustibili cu emisii reduse pentru nave și aeronave, iar tehnologiile sale îi permit să le genereze din orice sursă ce poate fi convertită în CO2, hidrogen sau monoxid de carbon, printre alte gaze. Printre sursele folosite de echipa companiei se numără metanul, gazele reziduale industriale și biogazul.
Noul capital va fi folosit pentru accelerarea eforturilor de cercetare și dezvoltare, dar și pentru scalarea catalizatorilor pentru producție și pentru construirea primei fabrici a companiei.
CEO-ul Aether, Conor Madigan, a declarat că „fără o scalare semnificativă a capacității pentru a produce acești combustibili, rezerva ar putea rămâne în continuare o problemă, iar tranziția va fi lentă, dacă nu chiar imposibilă. Aceasta este chiar problema pe care vrem să o rezolvăm cu ajutorul soluției noastre scalabile, care înglobează echipamente inovatoare, dar și procese chimice pentru simplificarea conversiei, oferindu-ne o flexibilitate mai mare a surselor pe care le putem folosi. Rezultatul este un produs cu costuri semnificativ mai mici decât abordările existente.”
Printre investitorii care au participat la runda de finanțare de 34 de milioane de dolari se numără AP Ventures, care a condus investiția, dar și Chevron Technology Ventures.
Sursă foto: Aether Fuels


Comentezi?