Potrivit Reuters, Honda speră să vândă 2.000 de bucăți până la jumătatea acestui deceniu și să crească acest număr la 60.000 de unități pe an începând cu 2030.

Producătorul japonez vrea ca acest sistem de pile de combustie să nu fie folosit doar la mașini electrice, ci și pentru echipamentele de construcții, soluțiile staționare de înmagazinare a energiei sau chiar vehiculele comerciale electrice.

Oficialii Honda speră ca noul sistem de pile de combustie să poată dubla durabilitatea generațiilor precedente, iar în același timp, să taie costul de producție cu două-treimi.

Tetsuya Hasebe, manager general al diviziei specializate în hidrogen la Honda, a declarat că „vehiculele comerciale sunt utilizate în întreaga lume, iar acestea vor fi electrificate asemănător mașinilor electrice.”

Asta înseamnă că pentru dubițe și camioane, producătorii pot apela atât la baterii, cât și la hidrogen pentru alimentarea acestora.