Conform The Next Web, start-up-ul londonez a fost fondat în 2020 de către trei studenți care susțin că au dezvoltat primul dispozitiv ce poate capta rămășițele cauciucurilor.

Dispozitivul, care este poziționat în spatele roților, similar apărătoarelor împotriva noroiului, poate capta până la 60% dintre particulele generate de frecarea anvelopelor pe asfalt cu ajutorul energiei electrostatice și a fluxului de aer.

Bucățile de cauciuc captate pot fi folosite pentru fabricarea produselor din cauciuc, precum tălpile pentru încălțăminte.

Sursă foto: The Tyre Collective

Anul trecut, în luna noiembrie, start-up-ul a efectuat teste cu ajutorul companiei de logistică Zhero, iar sistemul a reușit să colecteze particule cu dimensiuni între 0.3 și 100 de microni.

Peste jumătate dintre acestea aveau o dimensiune mai mică de 10 microni și sunt considerate ca fiind cele mai periculoase pentru sănătate de către specialiști.

Echipa Tyre Collective vrea să implementeze acest sistem pe flotele companiilor de logistică, înainte de a le instala pe autobuze și pe alte clase de vehicule.

Într-o zi, reprezentanții speră ca dispozitivul de captare a reziduurilor de cauciuc să poată fi instalat pe toate vehicule, iar aceștia sunt de părere că el se va dovedi a fi foarte util mai ales pentru mașinile electrice, deoarece acestea au deja cea mai mică amprentă de carbon.