Electrive scrie că aceasta este și cea mai mare achiziție individuală planificată pentru modelul eActros 600 pe care Mercedes-Benz a primit-o până în prezent, care poate călători până la 500 de kilometri pe o singură încărcare, grație bateriei de 600kWh.

Producția de serie a acestui camion ar putea începe la finalul lui 2024, ceea ce înseamnă că dacă le va comanda, Holcim va primi primele unități cel mai devreme la începutul lui 2025. Oficialii companiei elvețiene susțin că eActros 600 va fi folosit „pentru transportul de mare tonaj de materiale de construcții, precum cimentul.”

Miljan Gutovic, Region Head Europe, Holcim, adaugă: „Holcim continuă tranziția către un transport mai sustenabil și mai eficient prin decarbonizarea operațiunilor noastre logistice. Parteneriatul cu Mercedes-Benz ne poate ajuta să ne atingem obiectivul de a achiziționa vehicule electrice în proporție de 30% din flota totală până în anul 2030.”

Karin Rådström, CEO Mercedes-Benz Trucks, a declarat că „Holcim este unul dintre cei mai importanți clienți ai companiei din industria construcțiilor.”

Holcim este familiarizată cu modelele de camioane electrice, întrucât folosește trei betoniere pe baterii din 2021, modele produse de Designwerk, o filială a Volvo. De asemenea, anul trecut am scris despre anunțul făcut de Daimler Truck, care a spus că va produce primul set de camioane electrice pe hidrogen pentru flote, numite Mercedes-Benz GenH2. Aceste modele urmează să fie testate de către companii precum Amazon sau Holcim, pentru că aceste entități urmăresc să își reducă emisiile din transporturi.

Vehiculele vor fi alimentate la stații publice de hidrogen lichid, care oferă un nou mod de alimentare pentru vehiculele cu hidrogen care funcționează pe acest tip de combustibil, pentru că această sursă de alimentare este mai ieftin de transportat și mai densă din punct de vedere energetic.

eActros 600 are o putere nominală de 400kW, care poate ajunge la 600kW la nevoie, iar camionul a fost proiectat de la început să funcționeze cel mai bine pentru transportul de mare tonaj pe distanțe lungi.