Acest lucru este deosebit de important, în special pentru că în 2020, 96% din totalul hidrogenului produs la nivel mondial a fost obținut din surse de combustibili fosili, în vreme ce hidrogenul verde este rezultatul procesului curat de electroliză.

Potrivit The Next Web, compania germană de stocare a energiei H2-Industries a anunțat că va construi prima fabrică care va transforma deșeurile în hidrogen, iar aceasta se va afla în Egipt și este și primul proiect de acest fel din lume.

H2-Industries speră să poată converti, prin acest proiect, deșeurile organice din Zona Economică a Canalului Suez în hidrogen, iar printre materia primă utilizată pentru acest proces se numără plasticul și deșeurile agricole.

Furnizorii de energie pot folosi hidrogenul pus la dispoziție de companie pentru a genera curent electric cu ajutorul turbinelor de aburi și al generatoarelor.

H2-Industries își dorește să producă până la 300.000 de tone de hidrogen verde pe an, iar fabrica va procesa undeva la patru milioane de tone de deșeuri menajere pe an pentru a obține combustibilul.

Proiectul din Canalul Suez ar putea produce hidrogen verde la jumătate din prețul celui obținut prin tehnicile actuale, ceea ce ar putea reduce costul pentru acest combustibil în viitor.

De asemenea, emisiile de CO2 capturate în urma procesării ar putea ajuta cu producția de motorină sintetică și combustibil sustenabil pentru aeronave.

Inovația hidrogenului verde este concentrată, în mare parte, în proiecte de cercetare de dimensiuni reduse, însă această nouă inițiativă ar putea reprezenta prima fabrică de producție la scară largă a hidrogenului verde care ar putea apărea în viitor.