Green Start-Up Sustainability Forum & Awards 2023 este un eveniment ce se va desfășura pe parcursul unei zile întregi, pe data de 29 iunie, la Deschis Gastrobar, în Capitală, începând cu ora 10.

Înscrie-te aici ca să participi la discuțiile cu reprezentanți ai companiilor, startup-urilor, asociațiilor și reprezentanților autorităților din România.

Forumul va aduce la aceeași masă actorii relevanți pentru strategia României de a deveni o țară cu adevărat sustenabilă și va reuni atât oficiali al administrației publice, cât și experți de mediu și sustenabilitate, companii și startup-uri care vin cu soluții ce pot accelera progresul pe care-l facem pentru a deveni o țară ”verde”.

Unul dintre panelurile din cadrul Green Start-Up Sustainability Forum & Awards, eveniment ce are loc pe data de 29 iunie la Deschis Gastrobar în București, are ca temă finanțarea afacerilor verzi și a antreprenorilor sociali din țara noastră.

La nivel european, în vederea atingerii obiectivelor prevăzute de Pactul verde european, Comisia Europeană s-a angajat să mobilizeze cel puțin 1.000 de miliarde euro sub formă de investiții durabile în cursul următorului deceniu.

Despre instrumentele de finanțare pe care le pun la dispoziție instituțiile financiare de la noi, despre programe pentru antreprenori, despre reglementările pentru instrumente financiare sustenabile și emisiuni de obligațiuni verzi discutăm la Green Start-Up Sustainability Forum & Awards, pe 29 iunie, alături de reprezentanți ai BNR și a celor mai mari instituții bancare de la noi.

Rezervă-ți locul aici pentru a afla detalii despre instrumentele financiare sustenabile disponibile în România.

În cadrul panelului Capital to build green businesses, programat să înceapă la ora 17:30, pe data de 29 iunie, ne vor fi alături:

  • Daniel Sava, Head of Financing UniCredit Bank România
  • Alin Vid, Economist Direcția Stabilitate Financiară BNR - Alin este economist în cadrul Serviciului Monitorizare riscuri sistemice, Direcția Stabilitate financiară a BNR. În prezent, activitățile sale sunt legate, în principal, de analiza companiilor nefinanciare din România și de impactul schimbărilor climatice asupra economiei României și, în special, a sistemului financiar. Anterior, a activat în aria de relații internaționale și afaceri europene, în cadrul BNR și a Ministerului Economiei.
  • Raluca Nicolescu, Executive Director SME Raiffeisen Bank – cu o experiență de peste 20 de ani în banking, Raluca este Director Executiv al Ariei IMM din Raiffeisen Bank, fiind responsabilă de strategia băncii, dezvoltarea ofertei de produse si servicii, precum și de agenda digitală a acestui segment. Despre finanțări durabile și cum poate deveni România o economie verde, am discutat pe larg cu Raluca Nicolescu în acest material.
  • Magdalena Caramilea, Director de sustenabilitate Autonom – Magdalena are ca principale responsabilități dezvoltarea sustenabilă a companiei, finanțarea verde și raportarea non-financiară, planificarea scenariilor și consultanță în zona ESG.
  • Vlad Craioveanu, CEO & Cofounder Impact Hub Bucharest – Vlad este un antreprenor și inovator dedicat promovării antreprenoriatului social și dezvoltării afacerilor responsabile cu impact în societate și în comunitatea în care operează. De 11 ani, Impact Hub Bucharest sprijină IMM-uri, ONG-uri, antreprenori la început de drum și inovatori în construirea și dezvoltarea de modele de afaceri pentru un mediu economic și social mai sustenabil.

Green Start-Up Sustainability Forum & Awards 2023 – temele primei ediții

Printre temele de discuție pe care le vom aborda în cadrul primei ediții a Green Start-Up Sustainability Forum & Awards se numără:

  • Rolul pe care-l joacă inovația în sustenabilitate
  • Bune practici pentru economii verzi
  • Soluții de energie regenerabilă în România
  • Cum poți avea o industrie și un proces de producție mai verzi
  • Orașul de 20 de minute – regândirea zonelor urbane
  • Retail verde și cu mai puțină risipă
  • Economie circulară
  • Accesul la capital pentru finanțarea afacerilor verzi

Forumul se va încheia cu o ceremonie de premiere în cadrul căreia vom recunoaște eforturile inovatorilor, organizațiilor care ne inspiră să fim mai responsabili cu resursele pe care le avem la dispoziție și să asigurăm un viitor sustenabil și pentru generațiile viitoare.

Lista speakerilor se actualizează constant și poate fi urmărită pe site-ul dedicat.

Participarea la eveniment este gratuită, în format fizic sau online, în platforma de evenimente virtuale IC Events. Pentru participarea la eveniment, vă puteți înscrie aici.

Evenimentul Green Start-Up Sustainability Forum & Awards este organizat de Green Start-Up.ro și susținut de start-up.ro, cu sprijinul partenerilor Genesys Properties, Electrolux, ABIEC, UniCredit Bank, Nhood, Autonom, Imod Flowers și cu susținerea partenerilor media The Recursive, Revista Progresiv, Social Innovation Solutions, CERC.