În parteneriat cu Asociația Ana și Copiii, Genesis Property a luat în grijă 10 copii din Centrul Comunitar Ana și Copiii pe tot parcursul anului 2023, susținând cheltuielile lunare pentru nevoile de bază și educația acestora, și a contribuit la achiziția de haine de iarnă pentru 50 de copii defavorizați din Centrul Comunitar Urlați din județul Prahova.

Totodată, alături de Asociația de Sprijin a Copiilor Handicapați Fizic - Filiala București, compania a susținut asigurarea de pachete cu alimente pentru sărbători pentru 165 de familii în nevoie.

În sfera educației, Genesis Property a încheiat un parteneriat cu SOS Satele Copiilor, prin care au fost înființate Bursele Genesis Property pentru susținerea educației a 12 copii și tineri talentați în 2023.

Iar pentru a face o diferență acolo unde este cel mai mult nevoie, compania a susținut în decembrie acțiuni cu impact social în diverse zone dezvoltate de ONG-uri sau inițiative precum Maria Beatrice, Help Autism, MAME, Casa Bună, Blondie, Copacul cu Fapte Bune, La primul bebe, ALUZIVA, Magic, Motivation, Volens - Patrula de Reciclare sau Bookland.

”Contribuția la crearea unei societăți mai bune și mai echilibrate se află în ADN-ul nostru ca oameni în primul rând, și în cadrul echipei Genesis Property în al doilea rând. Fiecare dintre noi are o datorie morală în a-i ajuta pe ceilalți din jurul nostru, care au nevoie de susținere, în ideea de a crea un viitor mai bun pentru toți oamenii. Această gândire se înscrie și în strategia echipei noastre, de a susține și crea comunități de oameni valoroși, care înțeleg importanța acțiunilor cu impact social pozitiv”, a declarat Liviu Tudor, fondatorul Genesis Property și președintele European Property Federation.

Susținerea comunităților defavorizate și contribuția la crearea unei societăți mai bune fac parte din strategia amplă de responsabilitate socială a Genesis Property.

Compania se implică în crearea de oportunități pentru tineri și în reducerea impactului asupra mediului, urmărind să creeze un viitor sustenabil în societate prin tot ceea ce face.