În perioada de vârf, la începutul lunii septembrie, suprafaţa afectată a atins 21 milioane km2, mult sub cele 26 milioane km2 înregistrate în 2023, iar fenomenul s-a închis mai devreme decât în anii anteriori.

Potrivit serviciului Copernicus Atmosphere Monitoring Service (CAMS), evoluţia marchează o îmbunătăţire semnificativă faţă de perioada 2020–2023, confirmând tendinţa de refacere a stratului de ozon. Informaţiile au fost publicate de The Guardian, pe baza datelor Copernicus.

Dimensiune mai mică şi durată mai scurtă

Dimensiunea maximă a găurii de ozon a fost de circa 21 milioane km2 în septembrie 2025, în scădere faţă de media ultimilor ani. Specialiştii Copernicus au precizat că aceasta s-a închis mai devreme decât de obicei, semn că procesele de refacere atmosferică continuă.

Aceasta este a doua oară consecutiv, după 2024, când gaura de ozon are o dimensiune sub media istorică, confirmând o stabilizare a stratului protector.

Fenomenul aminteşte de anul 2019, când gaura de ozon a fost, de asemenea, printre cele mai mici din istorie. Anul 2025 se înscrie acum ca al cincilea cel mai redus sezon de distrugere a ozonului din ultimele trei decenii, potrivit raportului Copernicus.

Cercetătorii subliniază că această îmbunătăţire se datorează Protocolului de la Montreal, tratatul semnat în 1987 pentru eliminarea treptată a substanţelor chimice care distrugeau ozonul, precum clorofluorocarburile (CFC).

De ce nu e un obiectiv atins complet

Deşi datele din 2025 sunt încurajatoare, specialiştii avertizează că refacerea completă a stratului de ozon va dura încă decenii. Modelele actuale estimează o revenire la nivelurile preindustriale abia între 2060 şi 2070.

Evoluţia anuală a dimensiunii găurii depinde şi de factori meteorologici, cum ar fi temperaturile din stratosferă, intensitatea vortexului polar sau evenimentele naturale precum erupţiile vulcanice.

Mai mult, stratul de ozon este esenţial pentru filtrarea radiaţiilor ultraviolete (UV) nocive. O gaură mai mică şi de durată scurtă reduce riscul de expunere la UV, limitând incidenţa cancerului de piele şi a cataractei, dar şi protejând ecosistemele terestre şi marine sensibile la radiaţii.