Potrivit Green Car Reports, robotul găsește mașina pe care a fost chemat să o încarce, se conectează la ea, iar la finalul sesiunii de încărcare se întoarce la locul prestabilit de companie pentru a se încărca de la rețeaua publică de electrificare, prin intermediul panourilor solare sau chiar de la sisteme de stocare a energiei.

Roboții vin echipați cu două ecrane pe care compania le poate folosi pentru a afișa reclame, iar astfel își poate suplimenta veniturile.

EV Safe Charge plănuiește să înceapă producția roboților din 2023 și susține că ar avea deja câțiva clienți cu care va colabora, printre care Opera Plaza din San Francisco și Holiday Inn Express din Redwood City, California.

Compania vrea să fie prima din lume care lansează o versiune comercială a stației de încărcare mobile autonome, întrucât și alți membri ai industriei au încercat concepte asemănătoare în trecut, precum Tesla, care a experimentat cu un încărcător asemănător unui șarpe care se poate conecta la o mașină electrică pentru alimentare, însă soluția respectivă nu era mobilă.