Pământurile rare formează un grup de 17 elemente metalice indispensabile pentru fabricarea magneților de înaltă performanță utilizați în vehicule electrice, turbine eoliene, echipamente electronice și dispozitive medicale. Aceste materiale au devenit o componentă critică în lanțurile industriale globale, dar extracția și procesarea lor sunt controlate aproape integral de China.

Conform Euronews, China deține 60-70% din producția mondială de pământuri rare și până la 90% din capacitatea globală de rafinare. Uniunea Europeană importă 95% din cantitatea necesară și reciclează mai puțin de 1%. În lipsa unor capacități industriale integrate, statele membre se confruntă cu obstacole administrative, opoziție locală și proceduri de autorizare care pot dura ani întregi.

În același timp, alte economii majore, precum Statele Unite, Australia, Japonia, Coreea de Sud și Canada, implementează politici industriale agresive pentru a-și dezvolta lanțurile proprii de aprovizionare și pentru a reduce dependența de Beijing.

Țintele europene pentru 2030

Pentru a-și consolida autonomia, UE a adoptat Critical Raw Materials Act (CRMA) și inițiativa RESourceEU, care stabilesc obiective clare pentru 2030: cel puțin 10% din necesarul de materii prime strategice să fie extras în interiorul Uniunii, 40% procesat intern și 25% obținut prin reciclare. De asemenea, dependența de un singur furnizor extern nu va putea depăși 65%.

Proiectele considerate strategice vor beneficia de proceduri rapide de autorizare și sprijin financiar prioritar. În paralel, Comisia Europeană dezvoltă parteneriate internaționale și instrumente comerciale pentru a gestiona riscurile geopolitice asociate controlului chinez asupra exporturilor de pământuri rare.

Provocările rămân majore

Cererea europeană pentru aceste materiale va continua să crească pe măsură ce industria auto și sectorul energetic se decarbonizează. Totuși, chiar și cu investiții sporite, specialiștii estimează că UE nu va putea atinge autosuficiență până în 2030. Întârzierile în aprobarea proiectelor miniere și opoziția comunităților locale pot amâna deschiderea unor exploatări până în următorul deceniu.

În acest context, Europa încearcă să echilibreze necesitatea de a-și asigura resursele critice cu obiectivele de protecție a mediului și de acceptare socială a noilor investiții industriale.