Participarea vine ca urmare a obținerii titlului de vice-campioni la Competiția Națională de Robotică de anul acesta, unde au prezentat un proiect cu tema „Transportul Eco/Green”.
Echipa „TehnoZ Lightning Bolts” va reprezenta România la Campionatul Mondial de Robotică „Sesi First International Open”, ce va avea loc la Rio de Janeiro, între 05-07 august 2022.
La această competiție internațională vor participa aproximativ 100 de echipe selectate dintre 35.000 de echipe la nivel mondial.
Timp de aproximativ 6 luni, echipa românească a fost implicată în cercetare, rezolvare de probleme, programare și inginerie. Membrii echipei au construit și programat un robot LEGO Education SPIKE Prime care îndeplinește cât mai multe misiuni pe planșa de joc și au dezvoltat un proiect de cercetare al cărui obiectiv a fost identificarea și rezolvarea unei probleme din lumea reală, conform tematicii sezonului.
Anul acesta, elevii din Pitești au participat pentru prima dată la competiția națională de robotică „First Lego League Challenge 2022”, unde au obținut premiul al II-lea. În cadrul competiției naționale, aceștia au ales ca temă „Transportul Eco/Green”, respectiv optimizarea transporturilor de mărfuri cu beneficii în ceea ce privește siguranța și confortul șoferului, mediul și menținerea bunurilor transportate într-o formă cât mai bună.
FIRST LEGO League Challenge este un program dedicat copiilor și tinerilor (9-16 ani), ce are ca scop introducerea acestora în lumea fascinantă a științei, tehnologiei, ingineriei și matematicii.
Participanții la FIRST LEGO League Challenge dezvoltă abilități de rezolvare a problemelor din lumea reală în cadrul unui program global de robotică, ce îi ghidează și ajută pe elevii și profesorii de astăzi să construiască împreună un viitor mai bun.
Comentezi?