Astfel, potrivit Electrive, cele două companii și-au extins parteneriatul început în 2021, care viza implementarea sistemelor de stocare energetică pe bază de baterii uzate de la autobuze electrice furnizate de Forsee Power. Reprezentanții companiilor spun că bateriile îmbătrânite din industria auto mai pot fi utilizate încă 10 ani ca sisteme alternative de alimentare.
Mii de autobuze electrice din Europa vor „dona” baterii
Așadar, cele două entități vor prelua baterii de tip ZEN 35 și ZEN 42 de la Forsee Power de la aproximativ 1.500 de autobuze care circulă în permanență pe străzile orașelor europene.
Christophe Gurtner, președinte și CEO al Forsee Power, spune că „Forsee Power a echipat mai bine de 4.200 de autobuze cu baterii, iar astfel, avem și vom avea acces la un număr mare de baterii după ce acestea și-au atins durata de viață pentru utilizarea inițială. Drept consecință, potențialul este uriaș.”
Primul sistem de stocare energetică, ce va avea o capacitate de 2,5 MWh, ar putea intra în funcțiune în al patrulea trimestru din 2025, iar partenerii au anunțat proiecte viitoare pentru Franța și Marea Britanie cu o capacitate totală de 25 MWh.
De cealaltă parte, Connected Energy este o companie fondată în 2010 care a instalat deja sisteme staționare de stocare energetică în mai multe țări din Europa.
Acordul implică dezvoltarea unui model operațional care să faciliteze implementarea proiectelor comerciale viitoare la scară largă, întrucât cele două companii vor să instaleze mai multe astfel de baterii la nivel european.
Sursă foto: Connected Energy


Comentezi?