Tech.eu scrie că, până în prezent, Goparity a contribuit indirect la reducerea unei amprente totale de carbon de peste 30.000 de tone de CO2 pe an și a sprijinit crearea a peste 4,700 de locuri de muncă.
Impact sustenabil în economie pe 3 continente
De la momentul fondării în 2017, Goparity a finanțat proiecte de economie „verde” în aproape 20 de state de pe 3 continente, iar proiectele, care au prevenit eliberarea a mai bine de 30.000 de tone de CO2, au avut un impact pozitiv pentru aproximativ 86.000 de oameni.
Situația celor de la Goparity în cifre este promițătoare: compania a împrumutat până în prezent peste 45 de milioane de euro proiectelor sustenabile sprijinite, iar în 2024, platforma a atins venituri de un milion de euro pentru prima dată în cei 7 ani de existență la vremea respectivă.
3XP Global, Mustard Seed Maze, Schneider Electric și Energy Access se numără printre investitorii instituționali care au contribuit la runda recentă de investiție și care au finanțat-o cu de 2,4 milioane de euro din cei 2,9 ridicați în total. Alți 800 de investitori privați, printre care și persoane fizice, au donat 470.000 de euro.
Ca urmare a noii investiții, reprezentanții Goparity vor să își extindă portofoliul de investitori, mai ales în Europa și Canada, dar și să își consolideze prezența din America de Sud, acolo unde a finanțat deja câteva proiecte sustenabile.
Sursă foto: Medium


Comentezi?