Conform ESG Today, noul acord reprezintă continuarea unui acord semnat între cele trei companii în anul 2022, care prevedea furnizarea de către TotalEnergies a 800.000 de tone de SAF către cele două companii aviatice pe o perioadă de zece ani. Pe măsură ce reglementările din industria aviatică s-au înăsprit, companiile din acest sector vor să își asigure o cantitate cât mai mare de SAF cu putință, pentru a-și reduce impactul negativ pe care îl au asupra mediului. Folosirea SAF-ului în loc de kerosen poate reduce emisiile combustibililor cu 75-90%.
Air France și KLM folosesc în prezent un amestec de SAF pentru zborurile operate de cele două companii care pleacă din Franța, respectiv Olanda, însă începând cu anul 2025, toate aeroporturile europene vor trebui să folosească acest amestec energetic pentru toate zborurile. La început, amestecul va implica o cotă de 2% SAF, însă până în 2050, acesta trebuie să crească la 75%.
Air France-KLM s-au angajat să reducă emisiile per pasager/km cu 30% până în 2030, comparativ cu anul de referință 2019.
Benjamin Smith, CEO-ul Air France-KLM Group, a declarat că „este o provocare mare pentru noi să ne asigurăm o rezervă suficientă de SAF pentru zborurile pe care le operăm în prezent. Acordul cu TotalEnergies reprezintă un pas important pentru realizarea acestui obiectiv și reprezintă sprijinul pe care îl oferim producției de SAF în Franța și în toată Europa.”
SAF-ul pe care TotalEnergies îl va furniza celor două companii aeriene va fi produs din deșeuri și reziduuri provenite din practicile de economie circulară și va fi produs la fabricile companiei din Europa. Compania vrea să crească producția combustibililor sustenabili la 500.000 de tone până în 2028, respectiv la 1.5 milioane de tone până în 2030.
Comentezi?