Participanții vor avea acces gratuit la platforma internațională de e-learning JA Inspire, la cursul digital „Finanțele mele” și oportunitatea de a beneficia de sprijin financiar pentru dotarea cu echipamente și resurse educaționale.

Până pe 30 aprilie, prin intermediul aceste inițiative, liceele pot facilita pentru elevii lor accesul gratuit la cursul „Finanțele mele” și oportunitatea unei experiențe digital-interactive, de învățare a principiilor de bază pentru organizarea și gestionarea bugetului personal și pentru documentarea deciziilor de cheltuire sau investire a banilor.

Cursul este disponibil pe platforma internațională de e-learning JA Inspire, iar în cadrul acestuia elevii regăsesc exerciții cu feedback imediat, conținut video, teste de verificare și teme de documentare.

Prin accesul la cursul de educație financiară, inițiativa Susțin educația financiară în comunitatea mea creează oportunitatea ca fiecare licean să contribuie la obținerea de resurse financiare pentru școala sa, pentru dotarea cu echipamente sau resurse necesare învățării.

Liceele cele mai active în cadrul acestei inițiative vor beneficia de sprijin financiar în valoare totală de 55.000 de lei și vor fi premiate la Gala JA Investește în educație.

La ediția 2022, mai mult de 29.600 de elevi din 300 de instituții de învățământ au urmat cursul „Finanțele mele”, iar 16 licee au beneficiat de finanțări pentru îmbunătățirea condițiilor de învățare.

Mai multe detalii despre calendar și procesul de înscriere sunt disponibile la https://jar.ro/finantele-mele.

Inițiativa „Susțin educația financiară în comunitatea mea” este parte a parteneriatului dintre JA România și Raiffeisen Bank, prin intermediul căruia mai mult de 207.300 de elevi și profesori din învățământul liceal și primar au beneficiat de activități, resurse și kit-uri gratuite de educație financiară.