Electrive scrie că GreenWay căuta de ceva vreme un investitor care să sprijine compania pe termen lung din cauza „condițiilor provocatoare din piață”.
Un investitor solid pentru obiective de electrificare ambițioase
Mirova este un investitor cu o reputație bună în ce privește sprijinul financiar acordat soluțiilor de alimentare cu energie sustenabilă, iar compania franceză se alătură prin finanțarea de 50 de milioane de euro altor finanțatori din consiliul administrativ al GreenWay, printre care se numără Generation Capital sau Helios Energy Investment Funds.
Până în prezent, GreenWay oferă servicii de mobilitate electrică în Polonia și Slovacia, iar printre clienții companiei se numără Mercedes-Benz sau KIA. La finalul 2023, compania a anunțat deja decizia de a se extinde în Croația, iar în viitor, slovacii de la GreenWay vor instala la nivel european 911 puncte de încărcare de mare putere.
Rafał Czyżewskl, CEO of GreenWay, a declarat că „sprijinul din partea Mirova ne permite să ne continuăm planurile ambițioase de extindere a rețelei de încărcare în regiunea Europei Centrale și de Est, unde vrem să furnizăm servicii de calitate.”
Sursă foto: GreenWay Infrastructure


Comentezi?