Euronews.green scrie că procesul folosit de companie, numită CarbonScape, este unul de grafitizare termo-catalitică prin care se creează bateriile sustenabile și implică încălzirea produșilor secundari rezultați din prelucrarea lemnului. Materialul rezultat este asemănător cărbunilor și poate fi purificat și utilizat pentru producția bateriilor de performanță.

Grafitul, un material esențial pentru fabricarea bateriilor, este extras în prezent din minereuri de grafit natural sau derivat din prelucrarea petrolului. Grafitul produs de CarbonScape este mai sustenabil decât ambele alternative, spun oficialii companiei.

CEO-ul companiei Ivan Williams a declarat că „producția tradițională a grafitului sintetic folosește resurse de combustibili fosili, cum ar fi smoala din cărbunii sau cocsul de petrol și energie produsă tot cu ajutorul combustibililor fosili pentru procesare. În consecință, pentru fiecare tonă de grafit sintetic se generează încă 35 de tone de emisii de carbon.”

Grafitul minat natural poate avea și el un efect nedorit asupra comunităților și ecosistemelor locale, pentru că extragerea și procesarea lui are o amprentă de carbon de 15 tone per tonă de material produs.

Utilizarea așchiilor și a altor produși secundari din industria forestieră ne permite să captăm și să stocăm emisiile care ar fi eliberate prin descompunerea resturilor din copaci, explică experții CarbonScape.

„Asta înseamnă că tehnologia noastră poate îndepărta echivalentul a 2.7 tone de emisii de carbon pentru fiecare tonă de biografit fabricat, fiind astfel o alternativă pozitivă pentru planetă în ce privește producția de baterii cu litiu”, adaugă Williams.

În plus, producția de biografit poate avea loc chiar lângă fabricile de baterii, ceea ce reduce foarte mult amprenta de carbon rezultată în urma transportului materialului respectiv.

În ce privește rezerva de materiale pentru producție, oficialii companiei spun că „până în 2030 putem produce jumătate din grafitul de care avem nevoie pentru producția de baterii pentru mașinile electrice și pentru rețeaua electrică doar prin procesarea a sub 5% din produșii secundari din industria forestieră din Europa sau America de Nord.”