Colliers își completează serviciile dedicate angajamentelor de mediu, sociale și de guvernanță (ESG), oferind consultanță pentru calculul amprentei de carbon, în proiecte de decarbonizare "Net Zero Carbon", de definire a strategiilor ESG în mediul construit, de evaluări și consultanță în domeniul de aplicare a Taxonomiei UE și audituri energetice.

În cei 11 ani de activitate în acest segment de business, echipa de consultanță strategică ESG a Colliers a oferit consultanță în vederea certificării conform standardelor internaționale în domeniul sustenabilității pentru mai mult de 140 de proiecte din România, care totalizează aproximativ 4 milioane de metri pătrați.

”Gradul mare de incertitudine de pe piață, în special în ceea ce privește contextul legislativ (aplicabilitatea Taxonomiei UE și raportarea durabilă necesară SFDR sau CSRD), ar putea produce întârzieri în implementarea aspectelor legate de sustenabilitate. Totuși, deja mulți chiriași și-au declarat angajamentele ESG și pun mare accent pe eficiența energetică, raportarea emisiilor de carbon și certificările verzi, ceea ce se traduce printr-o presiune și asupra dezvoltatorilor și proprietarilor de imobile pentru a implementa o parte din acțiunile care îi vor ajuta să atingă aceste obiective. În viitor, proprietarii care nu se vor alinia la aceste cerințe sustenabile ale părților interesate vor avea de pierdut. Echipa ESG Strategic Advisory din cadrul Colliers, formată din profesioniști acreditați LEED, BREEAM, WELL, EDGE, Fitwel și Access4You, valorifică experiența semnificativă acumulată și îi ajută pe proprietarii de imobile să parcurgă procesele de certificare, eficient și incluziv, pentru a crea proiecte durabile care să îndeplinească obiectivele ESG astăzi și în viitor”, explică Oana Stamatin, ESG Chief Officer la Colliers în CEE și România.

Oana Stamatin a fost numită la începutul lunii februarie în rolul de ESG Chief Officer pentru Europa Centrală și de Est la compania de consultanță imobiliară Colliers. În acest context, noi am discutat cu ea despre cum se implementează ESG de către companiile de real estate, dar și profilul angajaților care să aibă sustenabilitatea ca prioritate.

Colliers a devenit, încă din 2008, membru activ al U.S. Green Building Council, cea mai importantă organizație de experți care are ca scop transformarea modului în care clădirile și comunitățile sunt proiectate, construite și administrate.

În cei 11 ani de activitate în domeniul sustenabilității a obținut, printre altele, titlul de WELL Enterprise Provider (WELL EP) de la International WELL Building Institute pbc (IWBI) pentru a oferi o serie completă de soluții WELL.

De asemenea, Colliers a fost desemnat de către Green Business Certification Inc. (GBCI) și LEED Proven Provider pentru LEED for Buildings Operations + Maintenance și LEED for Interior Design and Construction Rating Systems, pentru performanță și rezultate consistente în administrarea de proiecte LEED.

Colliers este și membru al ROGBC, principala organizație care promovează responsabilitatea față de mediu și eficiența energetică în proiectarea, construcția, exploatarea și reconstrucția clădirilor din România.

Echipa ESG Strategic Advisory a Colliers este formată din specialiști care dețin diverse acreditări, precum LEED AP BD+C, LEED AP ID+C, LEED AP O+M, LEED AP ND, WELL AP, BREEAM New Construction International Assessor, BREEAM In-Use International Assessor, Sites AP, Active Score AP, FitWel Ambassador, EDGE Expert sau Access4You Accredited Partner.