De fapt, potrivit the Washington Post, SUA este departe de a se afla printre țările care au cea mai mare șansă de a deveni neutre din punct de vedere climatic, fiind pe locul 43 în clasament, care ia în calcul și lucruri precum calitatea aerului sau biodiversitatea.

Danemarca și Regatul Unit se află în vârful acestui clasament.

Dacă acest trend va continua până în 2050, SUA, China, India și Rusia vor fi responsabile, adunat, pentru 50% din emisiile eliberate la nivel global.

Martin Wolf, investigator principal pentru proiect, a declarat că „ceea ce vedem este o falie a credibilității între ceea ce țările susțin că vor face și politicile pe care ele le implementează în acest moment.”

Indexul a fost publicat timp de două decenii odată la doi ani de universitățile Yale și Columbia și analizează eforturile depuse de 180 de țări cu privire la sănătatea mediului înconjurător, resursele de apă și eforturile de ameliorare a schimbările climatice.

Anul acesta, indexul a introdus o nouă unitate de măsură, care ia în calcul performanța de neutralitate a emisiilor, iar când vine vorba despre țările care au cea mai mare șansă de a atinge acest obiectiv, Finlanda, Malta și Suedia se clasează după Danemarca și UK, care ocupă primele două poziții.

De fapt, Danemarca ar putea chiar să-și depășească promisiunile și să devină neutră înainte de 2050, a declarat Wolf, întrucât țara a investit mult în energia eoliană și chiar în alternative mai sustenabile de transport.

Marea Britanie a reușit să-și asigure o poziție favorabilă în clasament datorită faptului că a înlocuit centralele pe bază de cărbuni cu centrale pe gaz natural și surse regenerabile, despre care Wolf susține că ar fi „cea mai la îndemână metodă pentru a atinge obiectivele climatice.”

Namibia și Botswana se clasează, de asemenea, în vârful clasamentului și au o șansă bună de a deveni neutre din punct de vedere climatic înainte de 2050, însă Wolf a comentat că acest lucru va depinde mult de modul în care aceste țări își vor crește economiile.

Centralele pe cărbuni, inamicul progresului

Din păcate, India se află la coada acestui clasament, din cauza faptului că autoritățile au decis să redeschidă minele de cărbuni pentru a crește capacitatea de energie accesibilă.

Oficialii din India nu au reușit să instaleze cei 175 de gigawați de energie regenerabilă pe care au promis că îi vor implementa până anul acesta, lucru care i-a făcut să apeleze la alternativa poluantă.

Și China a apelat la energia pe cărbuni pentru a suplimenta cantitatea de energie electrică pentru a putea face față cererii crescute.

Cercetările făcute de EPI arată că, dacă acest trend va continua, China va fi responsabilă pentru 29% din emisiile de gaze cu efect de seră la nivel global, urmată de India cu 11%, SUA cu 8% și Rusia cu 5%.

Nici Germania nu se află pe o poziție favorabilă când vine vorba de atingerea obiectivelor climatice, întrucât țara a închis o bună parte din centralele nucleare după dezastrul de la Fukushima, lucru care a dus la redeschiderea multor centrale pe gaz natural și cărbuni.

Anul trecut în noiembrie, la summit-ul Cop26 de la Glasgow, țările bogate au promis că vor ajuta națiunile emergente pentru ca acestea să devină mai sustenabile și mai prietenoase cu mediul, pe lângă promisiunile legate de oprirea defrișărilor și revizuirea obiectivelor climatice în cel mult un an.

Experții climatici susțin că puterile economice au făcut prea puțin progres în acest sens, iar aceștia așteaptă următorul summit climatic din noiembrie, care va avea loc în Egipt.

Autorii EPI speră ca acest clasament să ofere informații utile pentru fiecare țară, astfel încât toate națiunile să știe ce au de făcut pentru a-și atinge obiectivele climatice.

„Tendința actuală nu reprezintă destinul unei țări”, a concluzionat Wolf.