Potrivit Euronews.green, începând cu 2030, capacitatea nucleară anuală ar trebui să crească cu aproximativ 27 GW pentru a asigura independența energetică și că vom atinge obiectivele climatice.

În același timp, 63% dintre reactoarele nucleare active la nivel global, care asigură undeva la 260 GW de energie, au o vechime de peste 30 de ani și se apropie de expirarea licențelor inițiale de operare.

Potrivit raportului, deși au fost realizate eforturi în anii trecuți de a extinde durata de operare a unor centrale, numărul acestora s-ar putea să scadă cu o treime până în 2030 în marile puteri economice ale lumii.

Fatih Birol, director executiv al IEA, a declarat că „în contextul global al crizei legate de criza energetică la nivel mondial, creșterea prețului petrolului, provocările legate de siguranța energetică și promisiunile climatice ambițioase, cred că energia nucleară are o oportunitate unică de a reveni pe primul plan.”

Marile puteri economice ale lumii dețin 70% dintre centralele nucleare la nivel global, însă problema este că aceste reactoare sunt învechite.

De asemenea, raportul susține faptul că investițiile în centrale nucleare de ultimă generație au scăzut, așadar construcția acestora a întârziat.

De la începutul lui 2017 s-a început construirea a 31 de centrale nucleare, dintre care 27 sunt realizate de China și Rusia.