Electrive scrie că echipa de cercetători a testat noile celule, iar acestea au trecut cu succes prin 1.000 de cicluri de încărcare și descărcare.

Cercetătorii de la Illinois Institute of Technology (IIT) și Laboratorul Național Argonne al Departamentului pentru Energie al SUA au colaborat în dezvoltarea acestui proiect și au folosit un polimer ceramic pentru a realiza electrolitul solid.

Cercetătorii care au lucrat la acest proiect au declarat că „cercetările ce vor urma ar putea permite dezvoltarea unui nou design de baterii litiu-aer care să atingă o densitate energetică record de 1.200 wați-oră per kilogram.”

Totodată, ei susțin faptul că au rezolvat problemele care împiedicau generațiile anterioare de baterii litiu-aer din a putea fi folosite pentru aplicații practice.

Acest nou tip de baterii poate fi folosit de modelele viitoare de mașini electrice, camioane și aeronave electrice, printre alte soluții care au nevoie de baterii pentru înmagazinarea de energie.