Electrive scrie că firma germană a dezvoltat acest sistem în așa fel încât producția să poată fi flexibilă și adaptată în funcție de nevoi, dar și pentru ca implementarea în vehiculele electrice să fie facilă, indiferent de designul acestora. Acest lucru este important pentru aplicațiile pe șosele, dar și în afara acestora, acolo unde operează în general mașinăriile de construcții electrice.

Oficialii companiei explică faptul că acest sistem nu se ocupă doar de răcirea bateriilor, ci și de încălzirea lor, la nevoie, pentru că acestea pot fi încălzite atunci când temperaturile scad simțitor, iar performanța să nu fie afectată.

„La nevoie, sistemele pot răci alte componente critice, cum ar fi cel de alimentare și de tracțiune, pe lângă baterie”, adaugă aceștia.

Sascha Koller, Sales Manager în cadrul Technotrans SE, a declarat că „oferim producătorilor de vehicule și mai multă flexibilitate: pe lângă soluțiile noastre de răcire plug&play, acum avem opțiunea de a aranja modulele individual în vehicule, folosind principiul modularității. Acesta este un avantaj decisiv, mai ales pentru producția vehiculelor compacte cu spațiu limitat destinat componentelor.”

Sursă foto: Technotrans