Potrivit Charged EVs, fabrica de 16.000 de metri pătrați se află în Valdarno, Toscana, și va putea produce până la 10.000 de stații de încărcare DC pe an.

Oficialii companiei au declarat că vor putea fabrica o stație de încărcare la 20 de minute cu ajutorul celor șapte linii de producție, iar cele 15 puncte de testare vor simula peste 400 de încărcări pe zi.

Încărcarea rapidă DC (curent continuu) este printre cele mai rapide metode de încărcare a unei mașini electrice, întrucât ocolește limitările conversiei de energie și trimite curentul direct în baterie. Datorită acestui lucru, viteza de încărcare crește semnificativ, însă ea tot poate varia în funcție de dimensiunea bateriei și de puterea stației de încărcare, printre alți factori.

Majoritatea mașinilor care suportă încărcarea la curent continuu pot obține o încărcare de 80% în mai puțin de o oră.

Oficialii de la fabrica Valdarno vor ca noua clădire să fie prietenoasă cu mediul și speră să obțină certificare LEED gold-level.

Pentru a reuși acest lucru, ABB a declarat că locația va colecta apa de ploaie pentru a o utiliza la irigare și toate deșeurile rezultate din producție vor fi reciclate. De asemenea, electricitatea utilizată va fi furnizată de surse regenerabile de energie, inclusiv un sistem de panouri solare de 720 MW.

Pentru a asigura o eficiență energetică cât mai mare, toate dispozitivele electrice vor fi administrate de ABB Ability Energy and Asset Manager.

Frank Mühlon, CEO al ABB E-mobility, a declarat că „deschiderea noii fabrici Valdarno demonstrează dedicarea ABB A-mobility de a crea un viitor fără emisii.”

Până în prezent, ABB E-mobility a reușit să vândă peste 680.000 de stații de încărcare în mai mult de 85 de țări.

Sursă foto: ABB E-mobility