Potrivit Fast Company, în SUA , 68% dintre liderii companiilor au recunoscut că dezinformarea ecologică este o problemă în corporațiile lor, iar două treimi dintre executivii de pe glob se îndoiesc de eforturile de sustenabilitate ale firmelor pe care le conduc.

Chestionarul a fost completat în mod anonim și a fost realizat de către Harris Poll pentru Google Cloud și a inclus lideri ai companiilor cu mai mult de 500 de angajați, care au oferit răspunsuri mixte.

Dintre toți participanții, 80% au declarat că firma lor are un rating de sustenabilitate „peste medie”, iar majoritatea liderilor au susținut că pentru compania sau satartup-ul lor, sustenabilitatea este o prioritate.

93% dintre ei au declarat că își doresc să stimuleze financiar eforturile ESG (environmental, social și governance) sau că fac deja acest lucru, în vreme ce 65% vor să acționeze pentru o sustenabilitate mai bună, dar nu știu cum.

Măsurarea progresului de sustenabilitate pare a fi o mare provocare pentru ei, din moment ce doar 36% dintre lideri au spus că firma lor dispune de servicii care măsoară eforturile lor de sustenabilitate.

Dintre toți respondenții, doar 17% au declarat că folosesc datele oferite de programele respective pentru a își optimiza strategiile de sustenabilitate, însă mai mulți lideri ar putea începe să facă acest lucru, întrucât reglementările privind datele-climatice se vor schimba.

Comisia Europeană a prezentat la sfârșitul lunii februarie un proiect de lege prin care vrea să se asigura că firmele mari și furnizorii lor respectă standardele de mediu, printre altele.

Organizația non-profit The NewClimate Institute a evaluat eforturile de sustenabilitate a 25 de mari companii și a descoperit că acestea au exagerat declarațiile făcute în rapoartele de sustenabilitate, întrucât prin acțiunile lor își puteau reduce emisiile cu doar 40%, nu cu 100%.

Un nou Panou al Națiunilor Unite va analiza planurile pentru zero emisii ale corporațiilor pentru a putea înțelege în ce măsură există dezinformare ecologică și pentru a le oferi recomandări despre cum să-și stabilească obiective credibile.

Anusha Narayanan, director de campanie din cadrul Greenpeace USA, a declarat că „avem la dispoziție mai puțin de un deceniu pentru a înjumătăți emisiile globale dacă ne dorim un viitor sănătos.

Vestea bună este că un raport recent al Națiunilor Unite arată că avem soluțiile necesare pentru a face acest lucru. Cu toate acestea, dezinformarea ecologică subminează eforturile cercetătorilor și ale experților, iar orice întârziere în a adopta măsuri de sustenabilitate va fi catastrofică.”