Potrivit Electrive, procesul păstrează materialele în forma lor originală, astfel că nu este produsă masă neagră, lucru care permite o reciclare mai accesibilă atât pentru anod, cât și pentru catod.
Materialele reciclate, conform experților 24M, sunt curățate și supuse procesului de saturație cu litiu pentru a le restaura la capacitatea inițială. Reciclarea tradițională a bateriilor implică dezmembrarea celulei în sine, separarea plasticului, a metalului, a catodului și anodului, iar masa neagră este procesată în forma sa chimică inițială și reintegrată în noi baterii.
Reciclarea directă a bateriilor nu implică separarea anodului și a catodului, ceea ce înseamnă că acest proces intens din punct de vedere energetic este sărit, iar amprenta de carbon este mai mică.
CEO-ul 24M, Naoki Ota, a declarat că „reciclarea mai bună a bateriilor este esențială pentru un viitor energetic sustenabil, însă lipirea componentelor în procesul de fabricare al bateriilor face reciclarea directă mai dificilă.”
„Liforever este tehnologia care rezolvă acest inconvenient și permite reutilizarea tuturor componentelor a celulei bateriei fără implicarea proceselor poluante, scumpe și ineficiente folosite în reciclarea tradițională a bateriilor. Aceste reduceri de costuri sunt optimizate chiar mai mult cu ajutorul tehnologiei noastre SemiSolid, care elimină jumătate din pașii folosiți în producția convențională de baterii”, adaugă acesta.
Comentezi?