Până în 2030, Europa și-a propus ca 42,5% din energia sa să vină din surse regenerabile. Din fericire, România este deja peste acest nivel – dar, avertizează oficialii, cererea s-ar putea amplifica și ea substanțial, atât din cauza creșterii economice, cât și a altor factori, cum ar fi înlocuirea mașinilor clasice cu cele electrice.
În același timp, în contextul crizei energiei, cea solară și eoliană s-a dovedit o alternativă nu doar curată, ci și ieftină. Dar mulți actori din piață nu sunt mulțumiți de cadrul legislativ și de lipsa predictibilității.
Consumatorii mari se plâng în continuare de prețul energiei; prosumatorii, de viteza și condițiile programului ”Casa Verde”; investitorii în regenerabile așteaptă banii din PNRR; autoritățile nu pot gestiona suficient de rapid diversele cereri venite din sectorul privat; iar amenințarea unei suprataxări planează permanent asupra pieței. În aceste condiții, devine tot mai greu de găsit drumul bun într-un adevărat labirint al energiei.
Printre speakeri se numără:
- Daniela Dărăban - Director Executiv Federaţia Patronală a Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie
- Ondrej Safar - CEO CEZ RomaniaJohannes Becker - Partener TPA România
- Mihai Verșescu - Secretar General PATRES
- Mirel Jarnea - Utility Sales Director Romania LONGi
- Dan Drăgan - Secretar de stat în Ministerul Energiei
- Ciprian Bodiu – Director General Parapet
- Adrian Ienciu - Marketing Manager, ENSYS Renewable Solutions
- Laurențiu Urluescu - Președinte AFEER
Any thoughts?