Ca parte a pachetului legislativ UE „Pregătiți pentru 55”, regulamentul RefuelEU, care urmează să intre în vigoare din 2025 impune furnizorilor de combustibil pentru aviație să se asigure că tot combustibilul pus la dispoziție în anumite aeroporturi din UE conține o proporție minimă de combustibil sustenabil pentru aviație, cu o creștere a amestecurilor în timp.
De asemenea, regulamentul va impune companiilor aeriene care operează în UE să se aprovizioneze cu 90% din necesarul de combustibil din aeroporturile respective. Prin acest proiect, Wizz Air ia măsuri pentru a încorpora combustibil sustenabil pentru aviație în operațiunile sale, pe lângă valorificarea eficienței de consum a aeronavei Airbus A321neo, testarea alinierii la cadrele de reglementare înainte de termen și eforturile depuse pentru a înțelege gradul de conștientizare al pasagerilor cu privire la combustibilul sustenabil pentru aviație și politicile conexe.
Procesul va implica zboruri pe două rute majore, de la Barcelona către Budapesta (BCN-BUD) și de la Bruxelles Charleroi către Budapesta (CRL-BUD), cu combustibil sustenabil pentru aviație furnizat de Cepsa și distribuit de World Fuel Services, o companie World Kinect, pentru fiecare aeroport de origine, urmând ca aceste zboruri să fie finalizate până la sfârșitul anului.
Proiectul va fi realizat utilizând metoda echilibrării maselor2 (mass balancing method). Wizz Air va achiziționa până la 16 tone de combustibil sustenabil pentru aviație pur printr-un amestec de până la 5%, în cadrul Aeroportului Barcelona-El Prat, și până la 18 tone de SAF pur printr-un amestec de până la 10%, în cadrul Aeroportului Bruxelles Charleroi.
”Această colaborare inter-industrială cu Airbus este o demonstrație a angajamentului comunității aviatice de a reduce intensitatea emisiilor. Este esențial ca toți actorii din ecosistemul aviatic să își îndeplinească rolul și să își unească forțele pentru a atinge obiectivul industriei de a atinge zero emisii nete până în 2050. Combustibilul sustenabil pentru aviație (SAF) este un factor-cheie și, de aceea, Wizz Air sprijină această politică de pionierat a UE și, ca urmare, a făcut investiții strategice semnificative în ceea ce privește combustibilul sustenabil pentru aviație. În calitate de companie aeriană europeană, care sărbătorește anul acesta 20 de ani de călătorii inovatoare, suntem mândri și ne angajăm să ne reducem amprenta de carbon și să dăm un exemplu în industrie, având obiectivul ca 10% dintre zborurile noastre să fie alimentate cu combustibil sustenabil pentru aviație până în 2030. Prin acest proiect, nu numai că testăm operațiunile cu combustibil sustenabil, ci colectăm și informații de la pasagerii noștri cu privire la gradul lor de conștientizare a pârghiilor existente pentru decarbonizarea aviației”, spune Yvonne Moynihan, Corporate and ESG Officer în cadrul Wizz Air.
Părerea pasagerilor
Testarea va include, de asemenea, un sondaj pentru pasagerii Wizz Air, invitându-i să ofere feedback cu privire la înțelegerea și percepția lor asupra inițiativelor privind combustibilul sustenabil pentru aviație și a inițiativelor de sustenabilitate din industrie. Sondajul va fi distribuit clienților care sunt abonați la newsletterul Wizz Air și va fi disponibil și prin intermediul acestui link.
Rezultatele vor fi făcute publice și vor evidenția evoluția așteptărilor pasagerilor, permițând companiei Wizz Air și industriei în general să își îmbunătățească în continuare eforturile de sustenabilitate.
”La Airbus, ne-am angajat să promovăm adoptarea combustibilului sustenabil pentru aviație (SAF) ca element esențial al strategiei noastre de decarbonizare. Aeronavele eficiente din punctul de vedere al consumului și al combustibilului sustenabil pentru aviație vor asigura majoritatea reducerilor de emisii pe care industria noastră trebuie să le atingă până în 2050, motiv pentru care colaborarea – alături de parteneri precum Wizz Air – pentru integrarea eficientă a combustibilului sustenabil în cadrul operațiunilor companiilor aeriene este un pas atât de important pe care trebuie să îl facem astăzi. De asemenea, așteptăm cu nerăbdare rezultatele sondajului pe care Wizz Air îl va realiza în curând în rândul pasagerilor. Înțelegerea părerilor clienților despre decarbonizare poate sprijini adoptarea combustibilului sustenabil pentru aviație de către industrie”, a precizat Julie Kitcher, Chief Sustainability Officer and Communications în cadrul Airbus.
Airbus va sprijini Wizz Air în acest proces, oferind îndrumare tehnică și sfaturi de specialitate pentru a maximiza eficiența integrării combustibilului sustenabil pentru aviație în cadrul operațiunilor.


Comentezi?