Prima activitate din cadrul Voluntar@M a avut loc pe data de 6 aprilie, când 160 de angajați din restaurantele McDonald’s și de la sediul central din București au contribuit la plantarea a 4.800 de puieți forestieri din specii mixte în județul Călărași.

Acțiunea a avut loc sub îndrumarea Asociației Viitor Plus, ca parte a eforturilor de refacere a secțiunii de perdea forestieră de protecție pe lunca Argeșului, de-a lungul DN41.

”Pentru McDonald’s, implicarea în comunitățile din care facem parte și sprijinul oferit celor aflați în situații vulnerabile reprezintă o parte importantă a activității noastre curente. În același timp, privim cu responsabilitate misiunea pe care o avem de a acționa într-o direcție sustenabilă și de a proteja natura. De aceea, Voluntar@M reprezintă o continuare firească a dorinței noastre de a crea un program extins de voluntariat – un cadru care încurajează schimbarea pozitivă pe care ne-o dorim pentru o lume mai bună, dar și pentru un mediu mai curat”, a declarat Paul Drăgan, Director General Premier Restaurants România, compania care operează restaurantele McDonald’s în țara noastră.

Programul Voluntar@M este prevăzut să continue pe parcursul anului cu acțiuni de ecologizare și plantare, dar și prin implicarea angajaților McDonald’s România în activități de voluntariat alături de Fundația pentru Copii Ronald McDonald, la sediul Caselor Ronald McDonald din București, Timișoara sau Iași.

Totodată, McDonald’s România încurajează inițiativele angajaților de a se implica și în alte activități de voluntariat derulate la nivel local de echipele din restaurante.

McDonald’s are o rețea de 92 de restaurante în 28 de orașe din România, dintre care 46 restaurante cu McDrive și 47 de cafenele McCafé. Până în prezent, compania a investit peste 800 milioane de lei în România și are o echipă de 5.000 de angajați.

Premier Restaurants România este parte a companiei Premier Capital, partenerul pentru dezvoltare al restaurantelor McDonald’s din Estonia, Grecia, Letonia, Lituania, Malta și România. Compania Premier Capital operează 167 de restaurante și are 9000 de angajați, servind peste 150 de milioane de clienți anual, în cele 6 piețe în care este prezentă.