Renault Symbioz ascunde practicalitatea după un design foarte modern
Încă de când îl vezi pe Symbioz știi că vei avea de-a face cu o mașină spațioasă, pentru că are peste 4.4 metri lungime, dar chiar și așa, modelul reușește să surprindă plăcut. Am avut recent la teste un Suzuki Across (practic o Toyota RAV4), care deși mai mare decât Symbioz prin dimensiunile exterioare, nu m-a impresionat neapărat la nivel de spațiu interior sau portbagaj.
Aici Renault reușește să îmbine o mașină frumos desenată, care din spate aduce mai degrabă a Mercedes, cu un spațiu interior surprinzător de bun și un portbagaj care este decent în primă fază, dar care poate fi lărgit destul de mult printr-o șmecherie pe care nu am mai văzut-o până acum.
La fiecare test drive iau în dreapta mea un pasager destul de exigent când vine vorba de spațiu, mai exact pe tata. Nu e un om foarte înalt sau durduliu, e cât se poate de „mediu” din ambele puncte de vedere, dar este clar mai mare decât mine. Dacă în Across i s-a părut că era loc de mai bine la spațiu și chiar că intrarea în vehicul era mai greoaie, Symbioz i-a plăcut foarte mult.
A intrat foarte lejer în mașină și în față, dar și pe bancheta din spate și a avut spațiu mai mult decât suficient și la genunchi, dar și la cap, asta și datorită plafonului panoramic SolarBay, despre care și Renault spune că îmbunătățește confortul din punctul ăsta de vedere.
Bancheta culisantă, un vis pentru românii care transportă mereu câte ceva
Orice mașină modernă te lasă să pliezi bancheta din spate dacă ai nevoie să transporți mai multe lucruri în portbagaj sau ceva care depășește puțin spațiul standard. Dar cum ar fi dacă ai putea să tragi bancheta din spate înspre scaunele din față și astfel, să mai câștigi niște spațiu în portbagaj?
Ei bine, o funcție foarte interesantă pe Symbioz este bancheta din spate, care culisează până la 16 centimetri și extinde spațiul din portbagaj de la un spațiu modest de 434 de litri la unul generos de 624 litri. E drept că dacă tragi bancheta la maxim, pasagerii din spate vor pierde aproape tot spațiul de la genunchi, dar dacă este doar șoferul și un pasager lângă el, asta nu e o problemă.
Bancheta culisată în spate
Evident, dacă ai nevoie, bancheta poate fi pliată fracționar, ca și până acum, dar sincer, funcția de culisare poate fi extraordinar de utilă. Aș fi apreciat-o anul trecut în concediu, când nu am avut pasageri în spate, dar bagaje mai multe decât am putut „îndesa” într-un Logan.
Interiorul este foarte spațios, dar nu e cel mai modern
Dintre toate modelele Renault pe care le-am condus până acum, acesta este primul în care am văzut design-ul „mai vechi”, care se găsește și pe Captur, cel cu tableta centrală care se înalță deasupra bordului și cu gurile de ventilație de acum câțiva ani. Acum evident că asta nu e o problemă, pentru că materialele sunt bune, nu e foarte mult plastic tare, în general la interior mașina are textil, vinilin și plastic moale, dar parcă mai bine arată bordul lui Rafale sau Scenic, de exemplu.
Bancheta culisată în față
Spațiile de depozitare din uși, torpedoul și cotiera centrală sunt modeste spre suficient de spațioase, iar ce mi-a plăcut legat de cotieră este că și ea culisează față-spate, deci dacă ai nevoie să cuplezi mai repede centura de siguranță sau ai nevoie de acces la cele două suporturi de pahar, o poți da repede în spate, bravo pentru asta.
Ai două porturi USB-C și o priză de 12V atât în față, cât și în spate, iar climatizarea este pe două zone și este separată pentru pasagerii din față. Scaunele și volanul sunt încălzite, iar parbrizul este și el încălzit, lucru pe care l-am apreciat după o noapte de -6 grade Celsius.
Scaunele sunt comode, cu textil și au vinilin pe margini și sunt acționate electric pe versiunea iconic, cea de top, pe care am avut-o eu la teste. Tot pe iconic vei avea și plafonul SolarBay, care este opacizant și poate fi adaptat să lase lumină în tot habitaclul, doar pentru pasagerii din față sau doar pentru cei din spate, totul dintr-un buton aflat deasupra consolei centrale.
Symbioz te conectează complet la drum cu tehnologii de ultim moment
În ciuda interiorului ușor „învechit”, Symbioz este cât se poate de modern la nivel de tehnologii. Mașina înglobează funcțiile de siguranță standard pe care le găsim pe orice mașină, cum ar fi avertizarea la părăsirea benzii, avertizarea la unghiul mort, frânarea de urgență sau avertizarea pentru pietoni.
Dar am fost foarte plăcut surprins să găsesc tehnologii pe care nu m-aș fi așteptat să le o văd pe o mașină care în versiunea full abia dacă depășește 32.000 de euro. De exemplu, Symbioz are camere 360, deci nu doar în față și în spate, ci și în lateral și chiar dacă nu sunt cele mai clare, te ajută să vezi mai bine extremitățile mașinii.
O funcție care derivă din acest sistem de camere și din senzorii de parcare care acoperă toate laturile este parcarea automată, astfel că Renault Symbioz se poate parca și singur lateral și cu spatele și poate ieși singură din locurile de parcare. Condiția este ca locul de parcare să aibă marcaje vizibile, iar funcția își face treaba bine, cât timp și ceilalți sunt parcați corespunzător.
Celelalte funcții de siguranță la conducere își fac treaba foarte bine și te corectează dacă ieși din banda ta, iar dacă să zicem că te duci prea mult în stânga, te avertizează cu privire la o posibilă coliziune cu vehiculul care circulă în sens invers.
Actualizări de sistem și Google integrat
Uneori, senzorii de parcare se activau atunci când stăteam în coloană fără a avea un obstacol pe partea indicată, dar este posibil ca murdăria să fi fost un factor aici, deci încearcă să menții senzorii curați și fă permanent actualizările de sistem pentru performanță optimă. Mașina pe care am avut-o eu la test avea disponibilă o actualizare de sistem, dar care nu menționa nimic specific legat de senzori.
Altfel, voi continua să laud inițiativa celor de la Renault de a colabora cu Google pentru integrarea Maps și pentru dezvoltarea unui sistem de operare foarte fluid. Dacă alți producători aleg propriile hărți, care nu sunt actualizate la fel de des precum Google Maps, Renault a făcut o mișcare inteligentă integrând poate cel mai popular sistem de hărți din lume.
Mașina citește și afișează inteligent semnele de circulație, categoria de drum pe care conduci și eventualele evenimente rutiere sau sectoarele de drum în lucru, așa cum apar ele pe Maps. Bineînțeles că poți folosi în continuare Waze pentru beneficiile sale și ai posibilitatea de conectare prin Android Auto sau Apple CarPlay.
Poți instala o multitudine de aplicații pentru multimedia, pentru condus sau parcare, toate prin intermediul unui Google Play Store special conceput.
Sistemul audio de pe Symbioz este pe versiunile superioare un Harman/Kardon cu 9 difuzoare și 410 wați putere și se aude foarte bine. Nu este la fel de puternic ca pe Austral sau Rafale, care se bucură de 12 difuzoare și o putere de aproape 500 de wați, dar este mai mult decât suficient aici.
Poți echilibra sunetul să se audă în toată mașina, doar în spate sau dinspre stâlpii din față și poți calibra sunetul după mai multe profiluri din setări sau chiar să îl personalizezi după bunul plac.
Renault a colaborat pentru dezvoltarea unui sunet echilibrat cu celebrul compozitor de muzică electronică Jean Michel-Jarre, iar rezultatele sunt vizibile. Un sistem audio foarte energic, cu accent pe bas, dar care nu acaparează celelalte frecvențe, o adevărată plăcere să asculți muzică în Symbioz și de fapt, în orice model Renault de ultimă generație care integrează acest sistem de boxe. Din experiența mea, profilul „Club” a fost cel mai echilibrat cu privire la calitatea sunetului.
Experiență de condus familiară
Pentru cei care au mai citit test drive-urile noastre pentru modele Renault și Dacia, Symbioz este foarte similar la condus. Este destul de agil în oraș, direcția este moale la viteze foarte mici și se întărește pe măsură ce viteza de deplasare crește.
Motorizarea de aici este aceeași cu cea de pe Duster și Jogger Hibrid, deci motorul de 1.6 litri aspirat natural în 4 cilindri și motorul electric cuplat la bateria de 1.2 kWh, care aici produce 145 de cai putere. La viteze de până în 50 km/h, Symbioz încearcă să meargă doar în electric cât de mult poate, pentru a reduce consumul și emisiile, iar ce trece de 50 km/h va pune în funcțiune și motorul pe benzină, care nu se aude decât atunci când accelerezi foarte puternic. Și dacă vei accelera mai tare, mașina are ce să îți ofere, astfel că depășirile nu vor fi o problemă, dar ține minte că ai acele pauze pe la 90 de kilometri pe oră și la 120, când schimbă cutia.
Insonorizarea este bună spre foarte bună pe Symbioz, mai bună decât pe Duster, dar nu se compară cu Scenic E-Tech sau cu Rafale, care oricum sunt mai scumpe. Consumul la finalul testului a fost de 6.3 litri la sută, la un mers destul de sportiv și cu plecări sprintene, dar și cu sistemul de climatizare funcțional în permanență, date fiind temperaturile apropiate de 0 grade Celsius.
Confort bun, indiferent de tipul de drum pe care mergi
Mașina filtrează foarte bine gropile și denivelările, dar dacă vrei să ai parte de cel mai bun confort, te sfătuiesc să alegi jantele mai mici, care au mai mult cauciuc. Este destul de stabilă pe viraje, dar nu la fel de stabilă ca Scenic sau Rafale, este suficient cât să abordezi un viraj puțin mai tare, dar nu te avânta prea tare, pentru că garda la sol și centrul de greutate sunt mai sus.
Symbioz este surprinzător de capabil pe drumuri lăturalnice sau bătătorite, dar și dacă ai de abordat o rampă sau pantă cu unghiuri de atac ceva mai mari, grație gărzii la sol de 16.9 centimetri. Din nou, e o mașină foarte frumoasă, dar căreia nu îi e frică să treacă la treabă atunci când nevoie.
Plafonul panoramic SolarBay, jumătatea din față opacă și transparent în spate
Ce te-ar putea încurca este scaunul din dreapta, respectiv stâlpul din dreapta, dacă ții spătarul scaunului mai drept, așa cum fac eu, pentru că nu vei vedea ușor traficul care vine din dreapta-spate. Va trebui să încerci cumva să te uiți prin față, iar dacă ai un pasager lângă tine, și asta te-ar putea încurca.
Prețuri și concluzii Renault Symbioz
Renault Symbioz nu este doar un alt SUV hibrid în gama companiei franceze, ci o mașină care se poate adapta nevoilor mai multor șoferi față de celelalte, datorită banchetei glisante, dar și a motorizării hibrid, care este singura din configurator. Deci dacă la alte modele, cum ar fi Duster sau Captur, poți spune că pleacă de la „X” preț, dar dacă vrei versiunea hibrid trebuie să mai dai în plus câteva mii de euro, aici nu este cazul.
Symbioz pleacă în versiunea evolution de la 27.350 de euro și ajunge la aproape 33.000 de euro în versiunea de top iconic. Pe versiunea de top primești toate „bunătățile”, cum ar fi parbrizul dejivrant, plafonul SolarBay sau scaunele față încălzite. Aș evita versiunea de bază, pentru că vine cu un afișaj de bord mai mic și cu mai puține funcții de afișare, nu ai nici volanul încălzit și nici scaunele încălzite.
Dacă ar fi să aleg eu, aș merge măcar pe versiunea techno, care costă 29.450 de euro, pentru că acolo ai afișajul de bord mai detaliat și poți adăuga și pachetul de parcare cu camere 360, respectiv sistemele adiționale de siguranță la condus.
Versiunea Alpine este poziționată destul de ciudat, pentru că ea costă 31.450 de euro și dacă ai bani pentru ea, mai bine mai pui încă 1.500 și iei mașina cu toate dotările.
Per total, pentru prețul cerut chiar și pe configurația de top, consider că Symbioz este o mașină atractivă, pentru că este spațioasă, foarte practică și îți oferă toate tehnologiile care te fac un șofer mai sigur, chiar dacă interiorul nu este dintre cele mai moderne.


Comentezi?