O nouă motorizare hibrid pe Renault Austral 2025
Una dintre cele mai importante schimbări de pe noul Austral este motorizarea mild hibrid de 1,3 litri în 4 cilindri și 160 de cai putere cu o cutie automată CVT, împrumutată cel mai probabil de la Nissan. Această motorizare nu se comercializează în toată Europa, ci doar în anumite piețe, printre care și România.
Motivul ar fi reglementările mai stricte legate de emisii, pentru că fiind un mild hibrid, acest motor are emisii per kilometru de 142 de grame CO2, spre deosebire de 106 grame, cât are versiunea complet hibridă pe care am testat-o noi.
Nu am avut la teste modelul mild hibrid, dar îl voi aștepta atunci când va ajunge în România, pentru că sunt curios cum se comportă pe această caroserie.
Referitor la modelul pe care l-am condus, este vorba despre bine-cunoscutul motor de 1,2 litri în 3 cilindri de 200 de cai putere cu sistem complet hibrid și cutie multimodală. Este identic cu ceea ce am mai văzut pe Rafale, de exemplu, pe care l-am testat anul trecut, însă cutia de viteze a primit actualizări de software care ar trebui să rafineze experiența de condus.

Mai exact, Renault spune că noua versiune de cutie multimodală ar trebui să răspundă mai bine la accelerații, iar întârzierile ar trebui să fie mai mici, dar vom vedea dacă este sau nu așa. Am stat de vorbă și cu unul dintre inginerii companiei, care ne-a confirmat că există și modificări la nivel de hardware pentru cutia noului Austral, astfel că au fost adăugate două noi trepte de viteză, una pentru motorul electric, iar cealaltă, pentru cel termic.
Deci, cutia multimodală de pe noul Austral full hibrid este una cu 3 trepte pentru rularea în modul electric, respectiv 5 trepte pentru motorul termic.
Cum se conduce noul Austral full hibrid
Primul lucru pe care îl vei observa sunt scaunele de pe modelul esprit Alpine, care oferă mai mult suport lateral comparativ cu versiunea anterioară și care sunt identice cu cele de pe Rafale.
Pentru un plus de sustenabilitate, Renault a implementat 60% alcantara reciclată pe scaunele din noul Austral, în vreme ce versiunile Evolution și Techno au scaune din material textil 100% reciclat. De asemenea, din 2024, Renault a renunțat la pielea naturală pe toate modelele sale.
Având în vedere modificările aduse trenului de rulare, cum se comportă noul Austral? Este aproape identic cu Rafale, iar ăsta este un lucru foarte bun din mai multe puncte de vedere, iar cutia îmbunătățită reduce din ezitările cutiei, dar nu de tot.
Adevărul este că fiind o cutie fără ambreiaje, este foarte dificil să reduci complet întârzierile și să o faci potrivită pentru un mers dinamic, dar îmbunătățirile se observă. În primul rând, mașina răspunde mai bine atunci când apeși accelerația mai tare, pentru că are mai multe trepte pe care le poate alege pentru a oferi un flux de putere potrivit, fără să fie prea mult sau prea puțin turată.
Dacă mergi cu ea constant, nu vei simți golurile dintre schimbările de treaptă, iar acestea vor deveni sesizabile abia atunci când apeși pedala la podea brusc și ceri tot de la motor. În continuare motorul electric nu reușește să umple complet aceste goluri și poți simți pe alocuri că rămâi „fără putere”, până când cutia schimbă și intră din nou în funcțiune cu modul termic.
Un alt lucru pe care l-am observat este că atunci când ești în mers și pornește motorul pe benzină, mașina va începe să accelereze mai tare, chiar dacă ai pedala apăsată constant. Asta se va întâmpla mai ales în modul sport, pentru că pe eco sau confort acest fenomen dispare.
Ce mi-a mai plăcut este că, deși bateria a rămas aceeași, noul Austral merge mai mult în modul electric, chiar și la viteze mai mari și chiar dacă ești în urcare. Iar regenerarea pare și ea îmbunătățită, pentru că nu am reușit să o descarc sub jumătate decât atunci când am avut mai multe reprize consecutive de accelerație.
Asta se va traduce și în economii de carburant, dacă mergi cu ea așa cum a fost gândită, adică mai liniștit și fără prea multe accelerări puternice sau bruște. Din experiența mea, am obținut cam 7 l/100 km în urcare, dar atunci am mers și ceva mai dinamic cu mașina, ceea ce a făcut ca motorul termic să pornească mai des, dar la un mers normal, chiar și în urcare, consumul a scăzut undeva la 6,5 l/100 km.

Pe autostradă, la un mers constant la 100 km/h după limita impusă pe tronsonul respectiv, consumul a ajuns la 5,9 l/100 km, un rezultat chiar bun pentru un SUV din segmentul C, destinat familiilor.
Deci, așa cum este cazul pentru toate modelele Renault echipate cu această cutie de viteze, respectiv motorizare, mașina recompensează un stil de condus mai așezat și cumpătat, fără a lipsi câteva reprize de depășiri făcute cu bun simț.
Austral nu este genul de mașină cu care începi o depășire din scurt, pentru că nici nu ar fi recomandat, ci este potrivită pentru cei care au nevoie de confort și spațiu, dar și de un șasiu dinamic, iar că veni vorba de asta, hai să îți spun cum se simte pe viraje sau serpentine noul Austral.
Noul Austral este mai dinamic, dar în continuare confortabil și silențios
O altă schimbare importantă este suspensia, care acum a fost reglată în așa fel încât să sporească dinamica și stabilitatea, fără să sacrifice confortul. Mașina pe care am testat-o a avut anvelope pe 20 de inch, deci pe cele cu balon mai mic, dar chiar și așa, confortul a fost surprinzător de bun.
Limitatoarele de viteză, gropile mici și puține pe care le-am întâlnit și acostamentele pe care le-am coborât și urcat pentru pauzele de condus, toate au fost preluate admirabil chiar și în modul sport și sunt convins că dacă aveam anvelope cu balon mai mare, confortul era și mai bun. Asta este foarte important, pentru că Austral este o mașină de familie în primul rând, în care confortul trebuie să primeze.
Noul Austral preia totuși o funcție pe care cei ce merg dinamic sigur o vor aprecia, anume 4Control. 4Control, care se găsește și pe Rafale și pe Espace (care nu se comercializează în România), este un feature care vine în standard și îmbunătățește enorm manevrabilitatea în spații înguste, dar și dinamica la viteze mai mari. Sistemul permite virarea roților din spate în paralel sau invers față de cele din față, ceea ce face mașina mai ușor de controlat.
De asemenea, față de modelul anterior, confortul acustic a fost îmbunătățit, datorită antifonării din zona motorului și a unui parbriz dublu, care este și încălzit. Vei auzi subtil motorul atunci când vei accelera mai tare dacă nu ai muzica pornită, dar zgomotul din exterior este minim, așa cum era și pe Rafale.
Pe noul Austral vei mai găsi opțional și un plafon panoramic, însă el nu este SolarBay, ci are un capitonaj ce poate fi acționat electric.
Climatizarea se face pe două zone pentru pasagerii din față și există și pasaj pentru ventilație în spate, ai două porturi USB-C în față și două în spate plus suport pentru încărcare wireless pe consola centrală, iar cotiera este spațioasă, mare și confortabilă.
Practic, la interior, este identic cu Rafale, iar printre funcțiile de confort amintim și încălzirea în volan, în scaune sau în parbriz, care este un must-have din punctul meu de vedere și care încălzește toată suprafața parbrizului.
Un alt lucru interesant și pe care l-am apreciat este că scaunele au reglaj electric pentru pasagerii din față pe versiunea esprit Alpine, iar scaunul șoferului se trage în față atunci când pornești motorul, în funcție de cum l-ai setat, iar atunci când oprești motorul, se dă în spate, ca să poți ieși mai ușor din mașină.
Volumul din portbagaj pe Austral este de 527 de litri și poate ajunge la peste 1.700 cu bancheta pliată, iar opțional, poți cumpăra un portbagaj suplimentar ce se montează pe cârligul de remorcare al mașinii. De asemenea, noul Austral are o capacitate de remorcare de 750 kg pentru o remorcă fără sistem de frânare, respectiv 1.500 de kilograme pentru o remorcă dotată cu sistem de frânare.
Sisteme de siguranță pe noul Austral
Noul Austral este unul dintre primele modele Renault ce vine echipat cu o nouă cameră, aflată pe montantul A din stânga, care citește în permanență fața șoferului pentru a determina dacă ești obosit și ar trebui să iei o pauză, dacă nu ești atent la drum sau pentru a accesa un profil personalizat. Astfel, atunci când recunoaște proprietarul, mașina va activa și dezactiva din funcțiile ADAS sau cele de confort după cum le-ai setat prima dată.
Dincolo de această nouă cameră, mașina oferă aceleași funcții de siguranță ca toate celelalte modele Renault, cum ar fi avertizarea la o posibilă coliziune frontală, parcare asistată sau frânare de urgență.

Poți regla intensitatea acestor funcții de siguranță, cât de devreme sau de târziu să te atenționeze și îmi place că ele nu sunt foarte invazive, nici chiar asistentul pentru păstrarea benzii, care pare mai rafinat pe noul Austral.
Mașina beneficiază în continuare de sistemul de operare de la Google pentru automobile și funcționează la fel de repede și fluid ca de fiecare dată. Head-up-displayul este foarte luminos și are o rezoluție mare, iar sistemul audio este de la Harman/Kardon cu 12 difuzoare, ca pe versiunea anterioară sau pe Rafale.
Concluzii și preț Renault Austral 2025
Noul Austral vine cu un preț de pornire de 31.000 de euro pentru versiunea mild hibrid evolution și poate ajunge la 39.500 de euro pentru modelul esprit Alpine în versiune complet hibridă, adică cel pe care l-am avut noi la teste.
Din punctul meu de vedere, este un preț bun pentru ceea ce are de oferit această mașină, care îți oferă puțin din toate. Ai o motorizare suficient de bună pentru deplasările prin mediul urban, acolo unde consumul va fi mai mic grație sistemului hibrid, dar și pentru drumurile lungi sau concedii, chiar dacă nu este cea mai sportivă opțiune.
Spațiul interior este foarte generos, iar dimensiunile exterioare sunt rezonabile, deși Austral nu ar fi alegerea mea pentru un SUV cu care să mergi aproape exclusiv în oraș, ci pentru cei care ies măcar în weekend cu el și merg până la țară sau la munte, de exemplu.
Confortul este asigurat de șasiul și suspensia dinamice, dar care preiau bine șocurile sau denivelările, dar și de funcțiile de încălzire sau răcire pentru pasageri, iar la capitolul software, nu există prea multe opțiuni pe piață mai bine integrate decât cea de la Renault.
Principalul concurent pentru Austral este Dacia Bigster, model pe care l-am testat și noi de curând și care are un preț mai atractiv, dar și destul de multe funcții lipsă față de Austral. Sunt două mașini identice ca și segment, dar care se adresează unui public diferit.
Față de Suzuki Across (Toyota Rav4), Austral se poziționează mai bine la capitolul confort și spațiu, dar și la funcțiile software și dinamică, dar pierde puțin teren la capitolul motorizare.


Comentezi?