Euronews.green scrie că există experți care avertizează că această soluție s-ar putea să nu fie cea optimă, deoarece implică utilizarea unei cantități mari de energie regenerabilă care ar putea fi întrebuințată pentru alte lucruri, cum ar fi alimentarea gospodăriilor.

Mare parte din hidrogenul din prezent este obținut din combustibili fosili, deci este fie hidrogen gri, fie albastru, în vreme ce varietatea „verde” provine din energie regenerabilă.

„Energia regenerabilă, inclusiv hidrogenul regenerabil, este un pilon central al planului REPowerEU, care reprezintă strategia UE de a-și reduce dependența de combustibilii fosili din Rusia cât mai rapid cu putință”, a declarat Comisarul European pentru Energie, Kadri Simson.

Pe lângă faptul că va contribui la independența energetică a Europei, hidrogenul verde va juca un rol important și în planul regiunii de a deveni neutră din punct de vedere al emisiilor. Acesta implică faptul ca până în următorul deceniu, toate țările din bloc trebuie să își reducă emisiile cu 55% comparativ cu cele din 1990.

Pentru a reuși acest lucru, experții estimează faptul că Europa trebuie să producă 10 milioane de tone de hidrogen verde până în 2030 și să importe alte 10 milioane.

Franța, Germania, Portugalia și Spania au căzut de comun acord să construiască o conductă specială care să transporte două milioane de tone de hidrogen anual către francezi.

Hidrogenul verde, care este obținut prin conducerea curentului electric regenerabil prin apă, metodă prin care se separă moleculele de oxigen de cele de hidrogen, are o cotă mai mică de 0.1% în producția mondială de hidrogen, spun experții IEA.

Întrucât Spania are parte de aproximativ 2.500 de ore de expunere la soare anual, potențialul de producție al țării ar putea deveni critic în ce privește producția de hidrogen.

Experții IEA estimează faptul că Spania ar putea produce în viitor jumătate din necesarul de hidrogen verde al Europei.

Thierry Lepercq, fondatorul și președintele HyDeal Ambition, a declarat că „dacă ne uităm unde va fi produs mare parte din hidrogenul Europei în următoarele milioane de ani, vorbim despre două țări, anume Spania și Portugalia.”

„Hidrogenul este noul petrol”, a adăugat acesta.

Hidrogenul poate fi folosit și în industrii în care utilizarea de electricitate nu este eficientă, cum ar fi procesele care utilizează multă căldură, anume producția de mașini sau de oțel sau chiar încălzirea caselor.

Totuși, nu toți experții sunt de acord cu concentrarea Europei asupra hidrogenului verde, iar unii reprezentanți ai industriei sunt de părere că resursele regenerabile din prezent nu vor fi suficiente pentru a susține producția și alimentarea gospodăriilor cu energie electrică verde.

Antonella Battaglini, CEO-ul Renewables Grid Initiatives, este de părere că „mai ales în Europa, există un mare focus pe hidrogen, care din punctul meu de vedere nu este justificat.”

„[Hidrogenul verde] ar putea fi asociat cu un preț mare în termeni economici, dar și de mediu. Ne-am putea trezi cu emisii mai mari decât cele din prezent”, a adăugat ea.