Cifrele indică faptul că fermele solare și eoliene instalate în 2024 au crescut capacitatea de producție a regenerabilelor la nivel global la 582 GW, o creștere de 20% comparativ cu 2023 și cea mai mare expansiune anuală a acestora din istorie.
Planeta face tranziția către energie nepoluantă
Tot anul trecut a fost primul în care aproape toate noile surse de energie au fost regenerabile, iar în 2024, aproape toate continentele au instalat mai multe surse de producție nepoluante, decât pe combustibili fosili.
Potrivit raportului Seizing the Moment of Opportunity, dat publicității de către experții din cadrul Organizației Națiunilor Unite, aproape 75% din creșterea de producție energetică la nivel global din 2024 a provenit din centrale eoliene, panouri solare sau alte surse „verzi”.
Euronews.green scrie că, potrivit Agenției Internaționale pentru Energie Regenerabilă (IRENA), peste 90% din sursele regenerabile funcționale la nivel global au generat energie la prețuri mai mici decât centralele care operează pe combustibili fosili.
Anul trecut au fost investite 2 trilioane de euro în instalarea surselor regenerabile, cu 800 de miliarde mai mult decât în combustibili fosili. Panourile solare au devenit cu 41% mai accesibile decât combustibilii fosili, în vreme ce fermele eoliene pe mare, cu 53% mai ieftine, aceasta fiind și cea mai optimă sursă energetică raport preț-producție.
Secretarul General al ONU, Antonio Guterres spune că „țările care încă susțin investițiile în combustibilii fosili nu își sprijină economiile, ci le sabotează.”
Totodată, el adaugă: „tranziția către sursele regenerabile este ireversibile, însă rapiditatea și modul în care ea va avea loc depind de deciziile pe care le luăm în prezent.”


Comentezi?