Conform Euronews.green, hidrocentralele și centralele nucleare au generat aproximativ aceeași cantitate de energie ca în anii precedenți, așadar, creșterea a venit în mare parte din energia solară și cea eoliană.

Și vânzările de mașini electrice au înregistrat o creștere în 2022, astfel că aproape 982.000 de mașini noi pe baterii au fost vândute în SUA, o creștere de 50% comparativ cu anul precedent.

Totuși, în ciuda creșterii în energie generată cu ajutorul surselor curate și a adopției mașinilor electrice, în țară au fost instalate mai puține proiecte de energie regenerabilă comparativ cu 2021, în principal din cauza inflației și a problemelor de aprovizionare.

Actul de Reducere a Inflației semnat de președintele Joe Biden, care alocă 361 de miliarde de dolari pentru proiectele de energie regenerabilă, ar trebui să permită o creștere a surselor curate de energie anul acesta.

Și Europa s-a numărat printre campionii la producția de energie din surse regenerabile în 2022, întrucât continentul a obținut o creștere cu 50% în ce privește producția panourilor solare.

Experții de la SolarPower Europe susțin că 41.4GW de energie solară au fost generați în 2022 în Europa, suficient pentru a alimenta aproape 12.5 milioane de case.

De asemenea, pentru prima dată în istorie, în anul 2022, turbinele eoliene și panourile solare au produs mai multă energie în UE decât gazul, iar cele două resurse „verzi” de energie au asigurat 22% din necesarul blocului.

Șeful departamentului de date al Ember, Dave Jones, a declarat că „șocurile din 2022 au cauzat o creștere minoră și temporară a cărbunilor, dar au favorizat apariția unui val uriaș de surse regenerabile. Toate fricile cum că centralele pe cărbuni s-ar putea întoarce au dispărut.”