Comisia Europeană a anunțat în 2021 un pachet de măsuri destinat promovării sustenabilității, ca parte a obiectivului de creare a unei Europe neutre din punct de vedere climatic până în 2050.

Una dintre măsuri vizează raportarea ESG, scopul fiind îmbunătățirea fluxului de informații privind sustenabilitatea în universul corporativ pentru mai multă consecvență, astfel încât companiile, investitorii și publicul larg să poată utiliza informații comparabile și relevante în procesul decizional.

Iar dacă tot mai multe companii de dimensiuni mari și medii au deja inclusă în strategia lor măsuri care vizează, de exemplu, reducerea emisiilor de carbon, a consumului de plastic, implementarea și folosirea energiei din surse regenerabile, entitățile mai mici nu au făcut pași serioși în această privință.

De exemplu, un studiu recent realizat de mai multe fonduri de investiții în rândul startup-urilor arată faptul că doar 7% dintre acestea au o strategie pusă la punct pentru a deveni neutre din punct de vedere al emisiilor de carbon.

Rezultatele studiului pot fi consultate aici.

Datele din studiu au fost colectate de ESG_VC, o inițiativă a peste 120 fonduri de investiții din Europa printre care se află Seedcamp, Beringea, Highland sau Molten, în rândul a 225 de companii aflate în portofoliul acestora.

În cadrul acestui studiu, citat de Sifted, fondatorii de startup-uri au trebuit să ofere informații despre metricii incluși în raportarea ESG. În timp ce scorul mediu pentru zonele de social și guvernanță a fost de 2,6, respectiv 2,7 din 4, la mediu scorul a fost de numai 1,4.

Peste jumătate dintre startup-uri (57%) au precizat faptul că vor introduce traininguri pentru diversitate și incluziune pentru echipe până la finalul acestui an, în timp ce 58% au spus că au o politică foarte bună în ceea ce privește sănătatea mentală a angajaților lor, iar măsurile pentru reducerea diferențelor salariale între femei și bărbați sunt pe agenda a 40% dintre fondatori.

Pe partea de mediu, însă, doar 11% dintre startup-uri măsoară amprenta de carbon – deși 27% dintre ele doresc să facă acest lucru până la finalul lui 2022 -, iar numai 7% dintre ele au un plan ce vizează reducerea la 0 a amprentei de carbon.

Inițiativele sustenabile sunt, totuși, mai vizibile în rândul startup-urilor care au mai multă vechime și mai multe runde de finanțare la activ. Astfel, componenta de mediu este pe lista a 27% dintre startup-urile care au runde de finanțare de tip series C și mai sus (doar 12% dintre startup-urile cu finanțări series A).

Componenta socială este luată în seamă de 84% dintre startup-urile cu cel puțin o finanțare Series C (comparativ cu 51% la series A).