Companiile din industria automotive se numără printre cei mai mari consumatori de energie din vestul țării.
Vorbim aici despre fabrici care au nevoie de energie electrică și gaz pentru a pune în funcțiune utilaje și roboți industriali care produc piese pentru industria auto modială.
Multe dintre ele au anunțat investiții importante în ultimii ani, înainte de instabilitatea din domeniul energiei, iar rectorul Universității Politehnica Timișoara a aflat dacă aceste planuri vor fi puse în practică sau companiile și-au revizuit bugetele de investiții.
”Din fericire companiile nu au renunțat la investiții. Dimpotrivă, au reevaluat unele soluții tehnice, astfel încât noile fabrici au soluții de a produce energie electrică sau încearcă să folosească o resursă mult prea puțin folosită: încălzirea cu apă geotermală. De exemplu, o companie își extinde producția în Timiș și construiește o nouă fabrică ce va avea un sistem de încălzire cu apă geotermală, practic vor exista 90 de foraje prin care vor extrage apa din sol și ulterior o vor reintroduce la mare adâncime. De asemenea, pe o suprafață de 7.000 de metri pătrați din acoperișul clădirii vor fi montate panouri fotovoltaice pentru a produce energie electrică. Vorbim de o investiție de 20 de milioane de euro în clădire și alte 40 de milioane euro în utilaje, ce va crea 500 de noi locuri de muncă în următoarele 18 luni”, a declarat Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara.
De asemenea, potrivit informațiilor rectorului Politehnicii Timișoara, sunt firme care sunt într-un amplu proces de reabilitare a fabricilor. O altă companie din domeniul automotive a început încă din 2018 să eficientizeze energetic clădirile unde lucrează câteva sute de angajați.
Hala de producție a fost izolată cu materiale de înaltă calitate pentru a nu face risipă de energie, iar în interior au fost luate măsuri pentru a diminua consumul de electricitate.
O altă companie din domeniul IT&C reutiliza deja de câțiva ani căldura din data center pentru încălzirea birourilor clădirii.
Specialiștii Universității Politehnica Timișoara, abordați pentru soluții de economisire a energiei
În ultimii ani, mai multe facultăți din cadrul UPT au introdus cursuri de bune practici în construcții la specializările din domeniu.
De asemenea, cadrele didactice au urmat cursuri de pregătire în ceea ce privește implementarea tehnologiei „Smart Grid”, eficientizarea instalațiilor de distribuție a energiei electrice, recuperarea căldurii de la utilizarea utilajelor, precum și metode de construcție nZEB (nearly zero energy buildings).
”Nu doar companiile din zona de vest a țării apelează la specialiștii noștri pentru a găsi soluții pentru eficientizare energetică, ci și administrațiile locale . Au fost destul de multe solicitări în ultima vreme și putem spune că există un interes crescut pentru eficientizarea energetică. Economie nu se poate face doar prin reabilitarea clădirii, ci și prin cogenerarea de energie. Avem și proiecte ale instituțiilor, în special implementate prin fonduri europene, privind constituirea unor capacități de cogenerare de înaltă eficiență pentru producția de energie termică și electrică sau de iluminat electric în tehnologie LED”, a încheiat Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara.
Potrivit Institutului Național de Statistică, în primele opt luni ale acestui an România a consumat cu 5% mai puțină energie electrică decât în aceeași perioadă a anului trecut. Scăderea provine și din cauza faptului că mulți consumatori industriali și-au redus capacitatea de producție din cauza creșterilor de prețuri.
Comentezi?