Euronews.green scrie că acesta este motivul pentru care autoritățile nipone vor construi o șosea de 500 de kilometri care să lege orașele Tokyo și Osaka, care va funcționa pe mijlocul autostrăzii existente sau prin tuneluri subterane. Aceste benzi vor fi folosite de camioane autonome electrice care vor transporta bunuri.

Estimările inițiale arată că șoseaua, care va fi deschisă non-stop circulației, va facilita transportarea zilnică a bunurilor echivalentă cu 25.000 de camioane din prezent. Dacă va fi implementat, proiectul ar putea avea nevoie de 10 ani pentru a fi construit și ar putea costa în jur de 512 milioane de euro per 10 kilometri sau în jur de 25 de miliarde de euro pentru întreg nodul.

Principalul obiectiv este transportarea produselor în Japonia folosind camioane automatizate pe rute pre-determinate, deoarece șoferii profesioniști care activează în prezent se pensionează, iar cei tineri nu sunt atrași de programul încărcat de lucru și de salariile mici.

În prezent, 90% din produsele din Japonia sunt transportate de camioane. Această soluție ar putea ajuta țara să își reducă emisiile din transportul rutier cu până la 46%. În prezent, industria transporturilor este responsabilă de 7% din emisiile de gaze cu efect de seră la nivel global, iar transportul rutier, de 30% din totalul sectorului.