Invazia Ucrainei de către Rusia continuă și mii de persoane au ajuns și continuă să ajungă în punctele de trecere de frotieră cu țara noastră pentru a fugi din calea războiului.

Potrivit cifrelor oficiale date publicității duminică dimineață, pe 27 februarie, de reperezentanții Guvernului României, pe teritoriul țării noastre au intrat 25.000 de cetățeni ucraineni.

Pe lângă ajutorul venit din partea antreprenorilor, care s-au mobilizat prin oferirea de transport, cazare, mâncare, cartele de telefonie mobilă, servicii medicale, acces la educație pentru cei mici, orice persoană poate dona pentru a ajuta în România cu bani și produse pentru cei care sunt refugiați.

Sunt asociații care strâng produse, medicamente și bani chiar pentru a trece granița și a ajunge la locuitorii din Ucraina încă rămași în țară.

Mai jos găsiți o listă de organizații și ONG-uri care strâng alimente, produse de bază, produse de îngrijire, dar și bani pentru ucraineni, precum și inițiative ale Guvernului României și ale organizațiilor din străinătate.

Fashion Days și Banca de Bine donează haine pentru refugiații din Ucraina

Fashion Days colaborează cu organizația nonguvernamentală Banca de Bine alături de care va distribui îmbrăcăminte și încălțăminte asociațiilor și autorităților care găzduiesc refugiați din Ucraina pe teritoriul României.

Articolele care vor fi trimise fac parte din donațiile din punctele de colectare din țară pe care Fashion Days și Banca de Haine le-au instalat încă din 2020, când retailerul a demarat o campanie de donare de haine înainte de evenimentul Black Friday din acel an.

Primele locații în care vor ajunge donațiile sunt:

  • Asociația Sufletești din Onești
  • Asociația Grup Civic din Botoșani
  • Primăria Iași
  • Hotel Andra din Tecuci
  • Casa Share din Iași
  • Casa Filip din Sarichioi/ Tulcea
  • Mandachi Hotel din Suceava
  • Asociația Salvați Sufletele Nimănui din Bistrița Năsăud
  • Asociația TrueSight din Sighetul Marmației
  • Corturi special amenajate de voluntarii locali

Lista se va extinde în funcție de nevoile care apar, anunță compania.

Campania de CSR #donationdays, lansată de Fashion Days în 2020 odată cu Black Friday, este o inițiativă ce încurajează donarea hainelor nepurtate, de care nu mai avem nevoie, către persoane și familii aflate în nevoie din întreaga țară.

Potrivit retail.ro, și compania de confecții Secuiana din Covasna a anunțat recent că a început să livreze colete cu haine pentru refugiații ucraineni de la Vama Siretului.

UNICEF România

UNICEF acționează în estul Ucrainei pentru a extinde programele de salvare a vieților copiilor. Acest lucru include transportul de apă potabilă către zonele afectate de conflict, provizii pentru sănătate, igienă și educație în situații de urgență cât mai aproape de comunitățile afectate. Echipele mobile susținute de UNICEF oferă terapie psihologică copiilor traumatizați.

UNICEF susține copiii afectați de conflictul din Ucraina. Sunt 7,5 milioane de vieți de copii amenințate.

Donații în bani pot fi făcute spre UNICEF aici.

Crucea Roșie Română

Donațiile pot fi făcute prin intermediul paginii de internet a Crucii Roșii Române: www.crucearosie.ro sau direct în conturile campaniei deschise la BRD Agenția Piața Romană:

    • RO12BRDE410SV31714694100 (euro)
    • RO76BRDE410SV07590484100 (Lei)
    • RO88BRDE410SV36413794100 (USD)

Bucharest Real Estate Club

Bucharest Real Estate Club, o asociație ce reunește unii dintre cei mai mari dezvoltatori imobiliari din țara noastră, strânge donații în bani pentru a rezerva nopți de cazare pentru adăpostirea celor care intră în România.

Din calculele lor, suma de 1.000 de euro ar fi necesară pentru găzduirea timp de o săptămână în România a 5 familii de refugiați.

Guvernul României – platforma Ucraina – Împreună ajutăm mai mult

În cursul zilei de sămbătă, 26 februarie, Guvernul României au anunțat lansarea platformei Ucraina – Împreună ajutăm mai mult. Poate fi accesată de către voluntarii și entitățile private care vor să doneze, în esență fiind un document care centralizează ofertele de asistență umanitară.

La momentul anunțului, peste 100 de oferte de sprijin erau deja centralizate prin intermediul acestei platforme. Potrivit unui anunț făcut de oficialii Guvernului României la ora 10:41, duminică dimineață, pe platformă erau înregistrate 1.269 de oferte de sprijin.

Ambasada României în Statele Unite și RUF - Romanian United Fund

Ambasada României în Statele Unite organizează, împreună cu RUF - Romanian United Fund, o strângere de fonduri pentru cei care au plecat din calea artileriei și a tancurilor rusești cu medicamente, produse de iginenă sau mâncare.

Cele două organizații au lansat o secțiune pe site-ul RUF unde persoanele care doresc să ajute cetățenii din Ucraina pot dona o sumă de bani ce variază între 25 de dolari și 2.500 de dolari (pot dona și orice altă sumă doresc), alegând dacă vor să facă o donație unică sau recurentă.

În momentul redactării acestei știri, suma strânsă este dee 49.080 dolari, ținta fiind de a strânge 100.000 de dolari.

Asociația Anaid

Asociația Anaid strânge alimente, produse de bază și de îngrjire pentru refugiații care se află la granițele dintre România și Ucraina.

Produsele pot fi aduse la sediul asociației, din strada. 1 Iunie, nr. 1A, zilnic între 9 și 21. Totodată, în acest weekend, Asociația Anaid a organizat mai multe puncte de colectare în București, pentru fiecare sector, care sunt organizate pe ore, conform postării de pe Facebook.

De asemenea, asociația a început să accepte și donații în bani pentru refugiații din Ucraina. Acestea pot fi făcute în contul asociației cu mențiunea Ucraina.

Beneficiar: Asociația Anaid

București, România

CIF 45437103

RON: RO82BTRLRONCRT0620716701

EURO: RO32BTRLEURCRT0620716701

Cod Swift: SWIFT BTRLR022

PayPal: https://bit.ly/AsociatiaAnaid

www.asociatia-anaid.ro/doneaza

Pe parcursul zilei de sâmbătă, cei din Asociația Anaid au rușit să trimită 6 dube încărcate cu donații, 2 dintre ele ajungând în Tulcea către punctul fix de frontieră și Crucea Roșie, celelalte 4 mergând spre Suceava pentru a fi descărcate la tirul ce urma să plece spre Vama Siret și Ucraina.

Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București

”Pentru a veni în sprijinul cetățenilor ucraineni care tranzitează Capitala, în ceea ce privește orientarea către căile de acces sau mijloacele de transport, respectiv pentru asigurarea cazării, Primăria Capitalei organizează, prin Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București, începând cu data de 26 februarie, de la ora 16.00, un Punct de Informare și Coordonare care va funcționa nonstop la Gara de Nord”, se precizează într-o postare a DGASMB pe pagina de Facebook a direcției.

Totodată, direcția anunță un parteneriat cu O mână de ajutor/Asociația Eco Durabil. Astfel, pe parcursul zilei de duminică, 27 februarie, între orele 10.00 și 22.00, sunt organizate două puncte pentru primirea de donații:

      • unul la Centrul Bebe de București (Bulevardul Regina Elisabeta nr. 75, sector 5, rond Piața Kogălniceanu)
      • celălalt la Centrul de economie circulară (Calea Plevnei nr. 98, sectorul 1).

De luni, centrele vor avea program normal, menționează oficialii direcției.

”De asemenea, începând de uni, 28 februarie, Primăria Capitalei va pune la dispoziția tuturor ONG-urilor și companiilor private, care vor să se implice în sprijinirea cetățenilor ucraineni, un spațiu pentru donații în incinta Arenei Naționale. Organizațiile interesate de utilizarea acestui spațiu pot suna la numărul de telefon 0721 268399 și pot discuta despre oferirea de îmbrăcăminte, apă, alimente, produse de igienă etc. Pentru mai multe informații generale, se poate suna la numărul de telefon 021 9524”, se mai spune în anunțul DGASMB.

Grupul Uniți pentru Ucraina

Grupul Uniți pentru Ucraina a fost una dintre primele inițiative menite să vină în ajutorul refugiaților din Ucraina care au trecut granița cu Românie.

În acest moment grupul conține peste 173.000 de membri care oferă cazare, transport, mâncare, asistență umanitară. Tot acolo sunt și postări ale persoanelor din Ucrain ajunse la noi și poți afla ce nevoi au.

Printre cei din grup sunt inclusiv voluntari aflați la punctele de trecere ale frontierei și îl poți urmări în mod constant pentru a putea să vezi cum să ajuți.

Asociația Caradja Cantacuzino

Asociația Caradja Cantacuzino strânge pachet esențiale pentru refugiații ucraineni care se adăpostesc în țara noastră.

Pachetele pot fi aduse la sediul asociației, din Strada Closca 12, Voluntari – Ilfov, între 9 și 19 astăzi, pee 27 februarie, și începând de luni, 28 dfebruarie, între 10 și 17.

Totodată, se pot face donații pentru Asociația Caradja Cantacuzino și la clubul de comedie The Fool, de pe Calea Victoriei 118.

Sunteți așteptați cu donații la The Fool astăzi, duminică, 27 februarie, între orele 18.00 și 22.00 cu lucruri esențiale pentru refugiații din Ucraina.

Code4Romania

Joi 24 februarie, Asociația Code for Romania a anunțat că își oprește activitatea uzuală și că își îndreaptă toate eforturile echipei și comunități de peste 2.300 de voluntari spre construcția infrastructurii digitale de care refugiații au nevoie.

48 de ore mai târziu echipa a dat publicității statusul Code for Romania War Task Force:

RVM (Resource & Volunteer Management): Soluție live

Gestionarea resurselor pentru refugiați

RVM este un instrument de administrare de voluntari și resurse pus la dispoziția Departamentului pentru Situații de Urgență, pentru un management corect al stocurilor de resurse disponibile, al cantității acestora și locurile în care ele sunt depozitate, precum și statusul voluntarilor organizați pe specializări distincte. Soluția este folosită deja de către Departamentul pentru Situații de Urgență.

În acest moment extindem RVM cu noi funcționalități pentru a putea utiliza cât mai eficient și rapid resursele disponibile atunci când cei mai vulnerabili vor avea nevoie de ele. Practic dezvoltăm un nou sistem de management al categoriilor de resurse și adăugăm noi tipuri de utilizatori.

DOPOMOHA (trad: ajutor, în limba ucraineană): DOPOMOHA.RO este live.

Ghid de Informații vitale pentru refugiați

Dopomoha este platforma generală de resurse și ajutor pentru refugiați, o platformă unică din punct de vedere a ușurinței în utilizare și a informațiilor verificate și validate de către organizațiile internaționale suport pentru refugiați și autoritățile locale: cum se intră în România, procedura de azil în România, contacte utile etc.

Din punct de vedere tehnic, platforma este funcțională, în acest moment așteptăm validările pe conținut de la partenerii noștri, CNRR (Consiliul Național Român pentru Refugiați), IOM (International Organization for Migration), DSU (Departamentul pentru Situații de Urgență).

Toate informațiile din platformă vor fi traduse în limbile engleză, ucraineană și rusă.

UN ACOPERIȘ: Soluție în dezvoltare

Adăpost sigur pentru refugiați

Un acoperiș va fi platforma prin care refugiații care au nevoie de găzduire vor fi direcționați către locuri de cazare verificate și adaptate nevoilor lor speciale, astfel încât cei care fug din calea războiului să fie în siguranță.

Echipa de voluntari lucrează în acest moment la capacitate maximă la implementarea platformei. Foarte curând vom avea conturile de utilizatori și toată infrastructură setată. Algoritmii de verificare se conturează chiar în aceste momente. Echipa de avocați pusă la dispoziție de LiderJust lucrează și ei în aceste momente să definitiveze cadrul juridic al platformei.

Avem finalizată deja internaționalizarea platformei, pentru ca ea să fie disponibilă pentru utilizatori în toate limbile necesare: română, ucraineană și rusă.

Pașii următori pentru Un Acoperiș sunt definitivarea formularelor de înscriere și managementul procesării informațiilor transmise și verificările/testările de securitate.

SPRIJIN DE URGENȚĂ: Soluție în dezvoltare

Conexiunea dintre cei care vor să ajute și refugiați

Creăm un spațiu în care cei care vor să își ofere ajutorul, dar nu știu cum, să o poată face, iar cei care au nevoie de ajutor să poată intra direct în contact cu ei. Îi avem ca parteneri în dezvoltarea soluției pe cei de la DSU (Departamentul pentru Situații de Urgență), cei care vor accesa și coordona efortul de distribuire în funcție de nevoile persoanelor care trec acum granița în România.

Datele centralizate de către DSU prin formularul comunicat deja de Guvern vor fi preluate în noua soluție odată ce aceasta va fi gata.

CINE CE FACE: Conținut în lucru

Rolul actorilor instituționali în ajutorarea refugiaților

O identificare rapidă a rolului actorilor instituționali în ajutorarea refugiaților, cine ce face în situația actuală.

”Echipa Code for Romania s-a mobilizat de fiecare dată în momente de criză. Am făcut-o acum doi ani, la începutul pandemiei de Covid-19, o facem și acum., în timp ce războiul din Ucraina zdruncină viețile refugiaților și schimbă uluitor de repede și viețile noastre, a celor din România.. Depunem, la capacitate maximă,, tot efortul omenesc posibil pentru a livra cât mai repede soluțiile digitale care să vină în ajutorul refugiaților, în primul rând, dar și al societății civile și al autorităților., în al doilea rând. Vrem să aducem, pe cât posibil, siguranță celor care au fost nevoiți să lase totul în urmă. Vrem să poată vedea România ca pe un loc sigur, în care li se oferă ajutorul de care au nevoie în aceste momente, nu ca pe un loc al incertitudinii, haosului și panicii generalizate.” spune Bogdan Ivănel, Co-fondator și CEO al Asociației Code for Romania.

Totodată, persoanele care doresc să ofere o mână de ajutor echipei Code4Romania la finalizarea proiectelor în lucru în acest moment menite să ajute refugiații din Ucraina se pot înscrie pe acest formular.