Pe termen mediu și lung, scopul proiectului de la Pleșoiu este producerea și vânzarea energiei electrice provenite de la panourile fotovoltaice. Aceasta urmează să fie comercializată prin intermediul unor contracte directe cu beneficiarii sau prin OPCOM (Operatorul Pieței de Energie Electrică şi Gaze Naturale din România).

„Finalizarea primei faze a proiectului de la Pleșoiu marchează o etapă majoră în evoluția Simtel, prin dezvoltarea unei noi linii de business care vizează producția de energie electrică regenerabilă. Acest pas reprezintă o oportunitate remarcabilă pentru noi, având deja know-how-ul necesar pentru instalarea, mentenanța și operarea unor parcuri fotovoltaice. Odată finalizat integral, parcul fotovoltaic de la Pleșoiu va reduce emisiile de dioxid de carbon în atmosferă cu peste 1.500 tone pe an”, a declarat Iulian Nedea, cofondator și Președintele Consiliului de Administrație al Simtel Team.

Proiectul de la Pleșoiu este împărțit în două faze, dintre care prima a fost finalizată, aceasta având o putere instalată de 0,988 MWp, obținută de la 2.244 de panouri fotovoltaice. A doua fază va avea o putere instalată de 0,712 MWp, generată de 1.320 de panouri fotovoltaice. Pentru aceasta din urmă sunt demarate procedurile de obținere a autorizațiilor necesare, având termen de finalizare estimat prima jumătate a anului 2024. La finalizarea întregului proiect, Simtel va opera un parc fotovoltaic cu o putere instalată totală de 1,7 MWp.

În primul an de funcționare, faza I a proiectului va avea o producție estimată de energie de 1.372,38 MWh. Odată cu finalizarea integrală a centralei electrice fotovoltaice, aceasta va produce o cantitate de 2.603,78 MWh în primul an de funcționare. Suprafața totală a terenului unde este localizată centrala electrică, ce cuprinde ambele faze, se ridică la aproximativ 23.000 mp.

„Dorim să extindem acest domeniu de activitate în viitor, cu planul ca, pe termen mediu, să atingem o putere instalată totală de 100MW în parcurile noastre. În prezent, lucrăm la astfel de proiecte de producere a energiei electrice, care se află în diverse stadii de evoluție, de la achiziție la autorizare, avizare sau certificare”, a adăugat Mihai Tudor, CEO și membru executiv al Consiliului de Administrație al Simtel Team.

Prima fază a proiectului Pleșoiu a fost finanțată din surse proprii ale companiei, iar în prezent, Simtel se află în plin proces de negociere cu multiple bănci pentru refinanțarea primei faze a proiectului și, de asemenea, finanțarea celei de-a doua faze.

În ceea ce privește rezultatele financiare, în primul trimestru din 2023, Simtel a înregistrat la nivel consolidat o cifră de afaceri de 65,6 milioane de lei, o creștere cu 579% față de aceeași perioadă a anului trecut, și un profit net de 2,9 milioane de lei, o apreciere cu 896%. Compania urmează să publice rezultatele financiare pentru primul semestru din 2023 pe data de 7 septembrie.