Scopul principal al ghidului specialiștilor RetuRO este de a oferi comercianților informații specifice despre RVM-uri, pentru a asigura o funcționare corespunzătoare și integrată a acestor automate în SGR. La rândul lor, furnizorii acestor echipamente, care vor fi utilizate în cadrul SGR, trebuie să respecte reglementările prevăzute în document și în anexele sale.

Am discutat recent cu reprezentanții RetuRO pentru a afla cum se va face colectarea, care este rata de colectare din România în prezent, dar și care sunt așteptările de la acest amplu proiect de responsabilizare socială.

Ca mod de funcționare, automatele vor scana și recunoaște ambalajele de băuturi care intră în Sistemul Garanție-Returnare, de la 0,1 litri la 3 litri și care vor avea pe etichetă logo-ul și codul de bare SGR. RetuRO încurajează consumatorii să returneze recipientele de băuturi complet goale de lichid și cu eticheta intactă. RVM-urile vor emite bonuri sau vouchere care pot fi folosite pentru recuperarea garanției de către consumator.

Documentul privind automatele de preluare a ambalajelor și detalierea colectării automate pot fi consultate pe site-ul RetuRO.

Printre condițiile pe care ambalajele trebuie să le îndeplinească pentru a fi acceptate de RVM-uri se numără:

  • Diametrul exterior al ambalajului: min. 40 mm - max. 130 mm;
  • Înălțimea ambalajului, inclusiv închiderea: min. 75 mm - max. 360 mm;
  • Greutatea ambalajului (fără conținut/băutură): max. 1 kg;

Totodată, lățimea nu trebuie să depășească înălțimea ambalajului, spun experții RetuRO, iar ambalajele pentru băuturi SGR care nu respectă dimensiunile de mai sus riscă să nu poată fi valorificate prin intermediul RVM-urilor și vor trebui să fie testate individual pentru a determina acceptarea sau neacceptarea.

Nu în ultimul rând, Ambalajele sub dimensiunea minimă riscă să se blocheze în interiorul mașinii și să provoace opriri. Astfel, ambalajele SGR cu dimensiuni diferite față de cele prezentate în document se pot colecta manual.

Obiectivul general de performanță al SGR este ca cel puțin 99% din toate ambalajele pentru băuturi din SGR să fie recunoscute de RVM-uri atunci când sunt returnate de către consumator.

Totodată, RetuRO precizează că pentru organizarea unui punct de colectare nu este obligatorie dotarea cu un automat de preluare a ambalajelor de băuturi și recomandă comercianților înscriși în Sistemul Garanție-Returnare să își facă propria evaluare în ceea ce privește necesitatea și eficiența achiziționării unui RVM. Colectarea ambalajelor de la consumatori/cetățeni poate fi făcută atât automat, cât și manual.