Programată în perioada 12-18 iulie 2025, Academia Europeană de Leadership (ELA) va avea loc în Helsinki, Finlanda. Acest program de formare de o săptămână va aduce împreună experți de renume mondial, lideri de opinie și mentori inspiraționali, oferind o experiență de învățare intensivă comparabilă cu programele MBA de top de la universități de frunte.

Pe lista celor peste 300 de formatori globali care au inspirat studenții la edițiile trecute se numără José Luis Rodríguez Zapatero, Prim-ministru al Spaniei (2004-2011); Maria da Graça Carvalho, Ministrul Mediului și Energiei din Portugalia; Evangelia Chalioti, lector și director adjunct al Departamentului de Economie la Universitatea Yale; Aleksandra Przegalińska, Cercetător Principal Asociat la Universitatea Harvard; Ana Paula Nishio, director pentru Transformare Digitală și Strategii AI la UNIDO; Soledad Patiño, Coordonator al Academiei Globale de Competențe a UNESCO; Ana Barjasic, Membru al consiliului la European Innovation Council (EIC); CTO ai unor mari operatori europeni de telecomunicații, inclusiv Suzanne Tracy de la SIRO și Danijela Bistrički-Morović de la Telemach Hrvatska; Paloma Aba, Director al Agenției Executive pentru Climă, Infrastructură și Mediu din Europa; Sara Carrer, director pentru afaceri politice la Programul Alimentar Mondial al ONU; diverși Membri ai Parlamentului European, inclusiv Iratxe García, Karlo Ressler, Tsvetelina Penkova, Marc Angel, Katarina Roth sau Alessandra Moretti; foști Comisari UE Violeta Bulc și Androulla Vassiliou; fostul Viceprim-ministru al Irlandei Mary Coughlan, precum și antreprenori ca Dora Palfi sau Cornel Amariei, CEO ai imagiLabs și respectiv .lumen.

Ca parte a inițiativei Seeds for the Future a Huawei, ELA subliniază angajamentul solid al companiei de a promova incluziunea digitală oferind femeilor o platformă prin care pot accesa educația de calitate în leadership și tehnologie, cu burse integrale.

”Vrem să creăm o lume în care toată lumea, indiferent de originile sale, este încurajată să ne conducă spre un viitor mai sustenabil cu sprijinul tehnologiei”, a declarat Tony Yong Jin, Vicepreședintele Executiv al Huawei pentru Regiunea Europeană.

”Când am început acest program acum patru ani, eram pionieri. Acum, când inițiativele pentru egalitate au nevoie de mai mult sprijin ca niciodată, suntem încă profund implicați în acest proces. Școala de Vară din 2025 va revoluționa modul în care Europa reconciliază incluziunea socioeconomică cu inovația tehnologică, deschizând calea pentru un viitor mai luminos pentru toți”, a menționat Berta Herrero, Directoarea Academiei Europene de Leadership și Directoare a Departamentului de Diversitate, Echitate și Incluziune la Huawei Europa.

Cum se poate aplica pentru școala de vară de leadership feminin

De la înființarea sa în 2021, Academia Europeană de Leadership a primit peste 12.000 de aplicații din întreaga Europă, devenind o oportunitate de vârf pentru femeile care doresc să influențeze viitorul.

Programul acoperă teme precum leadership, etică AI, public speaking, tehnologii emergente, sustenabilitate, antreprenoriat, securitate cibernetică, colaborare globală și management de proiecte UE, printre altele.

În ultimii patru ani, ELA a transformat viețile a peste 170 de femei, ajutându-le să își atingă potențialul. Astăzi, absolventele joacă un rol activ în industria tehnologică, diplomație și mediul academic.

De exemplu, absolventa din 2023 Hanah Lahe este cel mai tânăr membru al Parlamentului din Estonia. Dalia Alic (2021) a devenit cea mai tânără laureată a premiului Femeile Influente din Croația și acum lucrează la Ministerul Afacerilor Externe. Preslava Kuzova (2022) este acum inginer software la o companie importantă de tehnologie.

Aplicațiile sunt deschise până pe 12 martie și pot fi trimise pe site-ul oficial al ELA.

Un juriu independent format din lideri de afaceri, academicieni, reprezentanți politici și reprezentanți ai societății civile va selecta 25 de bursiere pentru acest program prestigios. Pentru prima dată, aplicațiile sunt deschise nu doar pentru candidați din UE-27, Balcanii de Vest și Ucraina, ci și pentru cei din Islanda, Norvegia, Elveția, Turcia și Moldova.