Conform Euronews, un studiu coordonat de cercetători italieni arată că ritmul de degradare al materialelor istorice aflate sub apă ar putea crește semnificativ pe măsură ce nivelul dioxidului de carbon din atmosferă continuă să urce. Acidificarea oceanelor, determinată de absorbția dioxidului de carbon, modifică chimia apei și accelerează dizolvarea carbonatului de calciu.

Acidificarea oceanelor și impactul asupra siturilor scufundate

Pentru a evalua riscurile viitoare, cercetătorii au utilizat zone naturale cu aciditate ridicată din apropierea insulei Ischia, în Italia, unde activitatea vulcanică eliberează dioxid de carbon în apă. În aceste condiții, echipa a scufundat probe de piatră similare celor utilizate în construcțiile antice și a analizat degradarea lor în funcție de nivelul pH-ului.

Rezultatele arată că, în perioada preindustrială, degradarea a fost limitată și că în prezent rămâne relativ redusă. Totuși, în scenarii de acidificare accentuată, procesul se poate intensifica până la niveluri extreme.

Studiul subliniază că schimbările pot deveni „ireversibile”, în special din cauza modului în care materialele reacționează chimic și a efectelor microorganismelor asupra suprafețelor expuse.

Patrimoniu cultural, în pericol

Cele mai vulnerabile sunt artefactele realizate din carbonat de calciu, utilizat frecvent în sculpturi, mozaicuri, coloane și alte elemente arhitecturale. Materialele poroase sau cu granulație fină sunt și mai expuse.

Cercetătorii avertizează că inclusiv degradarea superficială poate duce la pierderea permanentă a informațiilor istorice și culturale. Printre siturile menționate se află Parcul Arheologic Subacvatic Baia și portul roman Egnazia din Italia.

Autorii studiului, publicat în revista Communications Earth & Environment, susțin că este nevoie de măsuri mai rapide de conservare și adaptare, în contextul în care acidificarea oceanelor reprezintă o amenințare directă pentru vestigiile civilizațiilor europene scufundate.