Potrivit Electrive, șeful companiei a declarat că pentru ca tranziția să fie un succes, condițiile generale trebuie să fie favorabile, făcând trimitere la „infrastructura de încărcare, energie verde și prețul per kilowatt oră”.

Levin a adăugat faptul că țările europene trebuie să ajute producătorii de vehicule în acest proces prin simplificare procesului de autorizare pentru implementarea stațiilor și pentru construirea infrastructurii necesare.

El este de părere că va fi nevoie de 30.000-40.000 de stații de încărcare pe continent pentru ca vehiculele electrice de mare tonaj să poată circula fără probleme.

Traton, filială a Volkswagen, împreună cu Daimler Truck și Volvo au fondat o companie numită Commercial Vehicle Charging Europe prin care vor să implementeze 1.700 de stații de încărcare pe continent pentru camioanele și autocarele electrice.

Traton a anunțat în primăvară că va crește finanțarea pentru cercetarea electromobilității la 2.6 miliarde de euro până în 2026.

Pentru a face acest lucru, compania a redus fondurile pentru cercetarea și dezvoltarea motoarelor cu ardere internă.

În 2020, fostul CEO al Scania, Henrik Henriksson, a declarat la lansarea unor camioane electrice că acel moment a fost „o mostră din dedicarea noastră pentru electrificarea pe termen lung.”

„Este important să introducem în următorii ani și camioane electrice pentru transport pe distanțe lungi care să poată fi încărcate rapid în timpul pauzei obligatorii pentru șoferi de 45 de minute”, a adăugat el la momentul respectiv.