Salesforce va lega bonusurile pentru echipa executivă, de la vicepreședintele executiv în sus în ierarhie, de atingerea a patru măsuri ESG, concentrându-se pe cele legate de egalitate, incluziune și sustenabilitate de mediu.

„Salesforce este o companie extraordinară și credem în misiunea noastră de a face business cu un scop. Vrem să îmbunătățim egalitatea și sustenabiliatea pentru a deveni o companie mai bună. De asemenea, vrem să creștem un mediu incluziv, echitabil și rezilient”, a spus Suzanna DiBianca, Chief Impact Officer și vicepreședinte Corporate Relations la Salesforce.

Criteriile de egalitate incluse în bonusurile variabile oferite echipei de executivi au un focus în îmbunătățirea reprezentării comunităților afro-camericane, Latinx și nativ americane, dar și a altor comunități în cadrul Salesforce. De asemenea, un obiectiv ține și de incluziunea femeilor la nivel global.

Compania și-a setat ca până în 2023 să aibă 50% din angajați din grupuri slab reprezentate la nivelul Statelor Unite.

De asemenea, printre măsurile de sustenabilitate se numără și reducerea emisiilor cauzate de deplasările cu avionul, dar și creșterea influenței furnizorilor care au semnat Salesforce Sustainability Exhibit, un document cu reguli pentru toți partenerii Salesforce. Conform obiectivelor companiei, Salesforce vrea să reducă emisiile cauzate de deplasările în interes de serviciu cu 50%.